Galerie Foto
TIMIŞOARA. Campionatul Naţional Şcolar de la Reşiţa le-a adus înotătorilor timişeni medalii foarte frumoase. Locul întâi a fost ocupat de Snejana Popov, la 50 metri fluture, iar Radu Vaipan a luat locul întâi la 100 metri bras. Copiii au obţinut aceste rezultate formidabile, chiar dacă îninte de concurs, din cauza sărbătorilor de Paşti nu au avut voie să se antreneze la bazinul de înot din Dacia.
Ei au fost nevoiţi să se antreneze la un bazin privat, pentru că autorităţile de la bazinul din Dacia nu au vrut să deschidă bazinul pentru ca micii campioni să se poată antrena înainte de concursul de la Reşiţa, nu au vrut să le dea nici măcar cheia pentru a folosi bazinul pe timpul antrenamentelor. Am mers la Arena, unde am dat 400 de lei doar ca aceşti copii să se poată antrena. Nu puteam risca să nu facă antrenamente înainte de concurs. Nu am găsit înţelegere la cei de la bazin, spune antrenorul Şucan Tiberiu. Înainte de deschiderea acestui bazin, copii se antrenau la privat, în Reşiţa sau în Arad pentru a face cinste Timişoarei cu medaliile de aur obţinute. Acum e bine că avem acest bazin, însă înainte ne antenam la privat, unde plăteam atât noi, cât şi părinţii, sau mergeam la Reşiţa acolo unde au un bazon foarte mare şi frumos şi ne lăsau să ne antrenăm, spune antrenorul copiilor de înot. Radu Vaipan este campion absolut la proba de bras, are 13 de ani şi face înot de performanţă de la 7 ani. Am mers la înot cu tata prima dată, ca să nu mă scufund, de la 4 ani înot, mi-a plăcut mult şi văd că am luat multe premii, spune Radu, elev la Şcoala Generală nr. 18 din Timişoara. Tinerii înotătorii de antrenează câte trei ore pe zi pentru a ajunge la aceste rezultate. Înotătoarea Snejana Popov are 12 ani şi a luat locul întâi la 50 metri fluture. Galerie Foto
TIMIŞOARA. Campionatul Naţional Şcolar de la Reşiţa le-a adus înotătorilor timişeni medal