ADRIAN MIHALACHE: Dragă Vladimir Tismăneanu, vă propun un dialog privind incitanta dvs. carte, The Devil în History.Să începem cu titlul. Creştinii ştiu de mult că Dumnezeu s-a înscris în istorie prin încarnarea propriului său Fiu. Diavolul, însă, rămâne o fantasmă, invocat de multe ori în istorie, dar niciodată integrat în aceasta. De altfel, vorbind despre comunism şi fascism, o faceţi în termeni intelectuali, referindu-vă la semnificaţii (ideologice), valori (axiologice) şi credinţe (eshatologice). Cu alte cuvinte, obiectul studiului este Răul, nu Diavolul. Ce v-a făcut să glisaţi de la Evil la Devil?

VLADIMIR TISMĂNEANU: Am fost inspirat de ideile lui Leszek Kołakowski despre încarnarea Diavolului în sistemele totalitare (genocidare) ale veacului al XX-lea. Nu un Diavol enigmatic, nebulos şi abstract, ci unul concret, instituţionalizat în aparatele terorii ideologice, psihologice, sociale. Evident, vorbim de mişcări utopic-revoluţionare, care refuză transcendenţa religioasă, dar recurg la o mistică politică de sorginte clar religioasă. Când am început să scriu cartea, m-am gândit mult la semnificaţia titlului marelui roman politico-metafizic al lui Dostoievski: Demonii (sau Posedaţii). M-a interesat cum funcţionează ispita totalitară, cum ajung oameni de factură normală să se „îndrăcească“. Ce metamorfoze secrete explică aceste transfigurări?

Ceea ce-i atrăgea pe misticii revoluţionari spre partidele politicii redemptive era tocmai această promisiune a unei regenerări absolute a condiţiei umane. Răul se realizează prin acţiunile celor care cred că au fost împuterniciţi de Providenţă (ori de Istorie) să transforme umanitatea în funcţie de propriile lor obsesii. Diavolul despre care vorbesc în carte este specialist în inginerie istorică. A sosit la Moscova, spre a relua tema din Maestrul şi Margareta, exact în clipa de vârf a Marii Terori stalinis