Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATOP, în altă componentă

Publicat in Monitorul de Neamt, marți 14 mai 2013 ·

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Neamt s-a întrunit recent într-o sedintă, pe ordinea de zi fiind două puncte - alegerea presedintelui si completarea comisiilor cu uselistii impusi în cadrul unei sedinte extraordinare de CJ, cînd au fost înlăturati pedelistii si uneperistii. După vot, presedinte al ATOP Neamt a devenit Adrian Bourceanu, care a fost propus si membru în Comisia de coordonare situatii de urgentă, petitii. În Comisia planificare, stabilire, evaluare criterii de performantă a fost propus Vasile Murariu, iar în Comisia pentru probleme sociale, standarde profesionale, consultantă si drepturile omului - Vasile Pruteanu. ATOP Neamt urmează să se întrunească în aceste zile în noua componentă. Structura Autoritătii reuneste reprezentanti ai Consiliului Judetean Neamt, ai comunitătii si ai altor institutii, precum Inspectoratul de Politie si Prefectura. Rolul ATOP Neamt este de a contribui la elaborarea planului de activităti si la fixarea obiectivelor si indicatorilor de performantă minimali, avînd ca scop protejarea intereselor comunitătii si asigurarea climatului de sigurantă publică. Membrii ATOP sesizează si propun măsuri de înlăturare a deficientelor din activitatea de politie, fac propuneri pentru solutionarea de către organele de politie a sesizărilor care le sînt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor si libertătilor fundamentale ale omului, potrivit legii. Tot în sarcina ATOP revine si organizarea de consultări cu membrii comunitătilor locale si cu organizatiile neguvernamentale cu privire la nivelul de asigurare a securitătii si sigurantei civice a comunitătii si elaborarea anuală a unui raport asupra eficientei activitătii unitătilor de politie. Pentru activitatea lor, membrii ATOP sînt remunerati de CJ Neamt cu suma de 250 de lei brut pe sedintă. Noua componentă a ATOP Neamt reuneste pe Daniela Soroceanu - subprefectul judetului Ne

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°