Elaborarea dosarului de înscriere a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu, în Lista Patrimoniului Mondial, se va încheia, după un proces laborios, anul viitor. „Înscrierea Ansamblului «Brâncuși» din Târgu-Jiu în Lista Patrimoniului Mondial reprezintă prioritate zero pentru Institutul Național al Patrimoniului. Astfel, operele lui Constantin Brâncuși vor fi promovate la adevărata lor valoare. În 2014, ansamblul va deveni al 32-lea obiectiv românesc din patrimoniul mondial UNESCO. Un grup alcătuit din arhitecți/urbaniști, istorici de artă și arheologi ai INP, împreună cu Ministerul Culturii și cu autoritățile locale din Gorj, vor întreprinde în următoarele luni proceduri și acțiuni complexe pentru ca dosarul complet să ajungă la UNESCO. Includerea operei lui Brâncuși de la Târgu-Jiu în patrimoniul mondial UNESCO este un proces la capătul căruia România va promova un nou ansamblu de valoare culturală universală și va aduce un binemeritat tribut marelui artist”, a declarat Alexandru Muraru, directorul general al Institutului Național al Patrimoniului.
În luna martie 1991, Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice a propus înscrierea în Lista tentativă UNESCO a Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu, în categoria bunuri culturale. Douăzeci de ani mai târziu, la începutul anului 2011, Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat prin hotărâre demararea procedurilor privind înscrierea Ansamblului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. La sfârşitul anului 2012 a fost semnat Protocolul de colaborare între Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Primăria Târgu-Jiu.
Au existat deja trei întruniri ale grupului de lucru format din autorităţile de la Primăria Târgu-Jiu, precum şi cei responsabili din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului.
Elaborarea dosarului de înscriere a Ansamblului Monumenta