A trecut vremea regimurilor de slăbire Dunkan şi Weight Watchers, la modă este acum cel numit 5:2, care funcţionează după următorul principiu: se poate mânca normal cinci zile pe săptămână, cu condiţia de a posti celelalte două sau cel puţin de a scădea mult cantitatea alimentelor, relatează Huffington Post.
Regimul a fost conceput la sfârşitul lui 2011 de un oncolog şi un nutriţionist de la spitalul universitar South Manchester. Pentru a menţine greutatea pacientelor cu cancer la sân - pentru că greutatea în exces favorizează apariţia tumorilor -, Tony Howell şi Michelle Harvie le-au impus o dietă de două zile, fără nicio restricţie în restul săptămânii. Rezultatul a fost că pacientele au slăbit mai mult decât dacă ar fi urmat un regim toate cele şapte zile ale săptămânii.
'Se ştie de multă vreme că aportul caloric trebuie redus cu 25% pentru ca organismul să ia din rezerve', spune Michelle Harvie. 'În cursul acestui studiu, ne-am dat seama că este mai eficient să reducem cantitatea de alimente două zile pe săptămână decât să scădem zilnic cu 25% aportul alimentar', adaugă ea.
În cele două zile se recomandă consumul a 500 calorii pe zi (600 la bărbaţi), cu evitarea pâinii, a zahărului, a cerealelor, precum şi a grăsimilor rele. Sunt de preferat legumele şi proteinele. Alimentarea normală în restul săptămânii nu înseamnă însă numai pizza şi cartofi prăjiţi, spun cei doi cercetători.
Pentru a vedea efectele regimului 5:2 asupra greutăţii şi sănătăţii, această igienă a vieţii trebuie să fie menţinută pe termen lung, încheie Huffington Post.