Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierii ISU Suceava, în „cod portocaliu” de mobilizare 24 de ore din 24

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 14 mai 2013 ·

Coşmarul incendiilor de pădure, care dă mari bătăi de cap pompierilor încă de pe 3 mai, din Vinerea Mare, şi care parcă nu se mai termină, a dus la emiterea de „cod portocaliu” la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Asta înseamnă că de mai multe zile nu s-a mai ţinut cont de graficul normal de lucru, pe ture, iar pompierii au lucrat, când a fost nevoie, 24 de ore din 24.

Ieri, 180 de pompieri militari de la ISU Suceava, alături de 22 de pompieri de la ISU Bistriţa-Năsăud, 40 de lucrători silvici şi zece voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Poiana Stampei, interveneau încă la al treilea incendiu de pădure izbucnit în satul Dornişoara, comuna Poiana Stampei, în zona Piciorul Zgârciului, la limita cu Bistriţa-Năsăud. Acesta ultim incendiu a izbucnit de vineri, 10 mai, după un alt incendiu care abia fusese stins, în urma a cinci zile de muncă şi mobilizarea a 500 de pompieri.

Colonelul Ion Burlui, inspectorul-şef al ISU Suceava, care a coordonat acţiunea de la faţa locului, a declarat: „Teoretic, incendiul este lichidat, nu mai este urmă de foc. Problema este că am găsit jar la 80 de centimetri în subteran, la rădăcini, şi în această zonă curenţii de aer sunt puternici, iar incendiul poate reizbucni. Noi considerăm incendiul lichidat. Astăzi (n.r. - ieri), la ora 19.00 vom preda amplasamentul reprezentanţilor Ocolului Silvic Tihuţa-Colibiţa, însă vom mai lăsa 20 de oameni în zonă pentru supraveghere”.

La incendiul de la Dornişoara, până duminică, au intervenit şi 40 de pompieri de la ISU Iaşi şi ISU Neanţ, chemaţi în sprijin pentru ca lucrurile să nu fie scăpate de sub control. Asta în condiţiile în care în ultimele zile au mai fost şi alte incendii de pădure pe raza judeţului.

„Au fost nişte zile foarte grele, eu şi numeroşi colegi avem patru zile de când intervenim încontinuu la incendiul de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 11 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°