România conduce în topul transplanturilor din Europa, având un record de 60 de donatori în primele patru luni din 2013, când au fost realizate 120 de transplanturi de rinichi şi 53 de ficat, însă niciunul de cord, din cauza incompatibilităţii primitorilor, potrivit dr. Victor Zota.
"Până la începutul lui mai, am avut 60 de donatori în moarte cerebrală, de la care au fost recoltate pentru transplant 173 de organe, dintre care 120 de rinichi şi 53 de ficaţi, în condiţiile în care în tot anul 2012 au fost 65 de astfel de intervenţii", a declarat medicul Victor Zota, coordonator în Programul Naţional de Transplant, marţi, cu ocazia celei de a noua aniversări a Zilei Naţionale a Transplantului.
Potrivit lui Zota, pe fondul creşterii numărului de donatori în moarte cerebrală, în România au avut loc o serie de premiere: opt transplanturi de rinichi în 24 de ore la Cluj-Napoca, cinci transplanturi de ficat în 24 de ore la Bucureşti şi patru transplanturi de cornee în 24 de ore, tot în Capitală.
La acelaşi eveniment, medicii prezenţi au fost de acord că în România costurile unei operaţii de transplant este mult mai mic comparativ cu cel din alte ţări, astfel că autorităţile au obligaţia de a susţine acest programul naţional de profil.
"Un transplant de rinichi în România costă 20.000 de euro, iar în străinătate, între 80.000 şi 100.000 de euro. Un transplant de inimă costă 43.000 de euro în ţară şi 120.000-150.000 de euro în străinătate, iar unul transplant de ficat, 65.000-70.000 de euro în ţară, respectiv între 150.000 şi 200.000 de euro în străinătate. De asemenea, un transplant de măduvă costă în ţară 20.000 de euro, iar în străinătate, între 80.000 şi 100.000 de euro", a precizat dr. Zota.
Medicul Victor Zota a vorbit, în acelaşi context, despre finanţarea programului de transplant către Ministerul Sănătăţii, menţionând că el personal a