Nu sunt cei mai frumoşi, dar opinia şi gustul lor social consacră – măcar de vreun secol încoace – cine rămâne pe scena marii vizibilităţi internaţionale. Paparazzi îi vânează la recepţii, în cluburi, la petreceri. Nu fac politică, dar politicienii le caută compania, într-o străvezie tentativă de validare – prin proximitate, dacă nu prin consens – a istoricităţii propriei persoane. Nu sunt cei mai bogaţi, dar ştiu de generaţii întregi ce înseamnă luxul şi simplicitatea, opulenţa şi frugalitatea, excesul şi sacrificiul.

Se întâlnesc cu cei care, prin reuşita personală, au ajuns în vârfurile topurilor Bloomberg sau Forbes, iar vieţile lor se întreţes - cu graţie şi recunoaştere mutuală - prin consiliere, investiţii şi căsătorii. Că vor sau nu, că îi interesează sau nu, sunt centrul unor extinse reţele, influente, clădite în timp din prietenii, din generozitate şi din inevitabile interese economice. Unii îşi conduc propriile afaceri, sau afaceri de familie, valorând zeci ori sute de milioane. Majoritatea preferă discreţia, depărtarea de viaţa publică, o anumită exclusivitate (nu din snobism, ci pentru că apreciază compania celor cu care împărtăşesc aceleaşi idei şi valori); gustă discuţiile cu spirit viu, inteligente, favorizează mediile diplomatice şi academice cu care lucrează la fel de elegant ca şi cu cele de afaceri; iar în ţările cu o veritabilă cultură politică, contribuie la aceasta din urmă implicaţi direct sau prin instituţii private.

Familiile lor purtau coroanele şi sceptrele ţărilor pe care ele însele le-au clădit şi extins. Aşa a fost să fie, timp de secole, traversate cu succese şi înfrângeri, transformate în lecţii şi experienţă, transmise generaţional pentru un plus de înţelepciune şi mai puţină reverie. În secolul XX nu mai sunt suverane, iar mass-media le priveşte mai mult luxul, gustul, vestimentaţia, bijuteriile, reşedinţele, automob