Țara (sau o parte însemnată a ei) pare înamorată de Victor Ponta, în pofida creșterii prețurilor, a unor noi impozite și a imobilismului general. Straniu? Doar la prima vedere.
Primul ministru aplică cu multă abilitate tactica următoare: fiecare este servit cu câte ceva pe plac, dar nu cu tot ceea ce și-ar dori. Iar beneficiarul zice fie „bogdaproste, coane“, fie „ferească Dumnezeu de mai rău“.
Din această a doua categorie fac parte și „partenerii externi“ – Comisia Europeană, SUA, Marea Britanie. Lor Ponta le-a dat acordul „de coabitare“ cu Băsescu și garanția că nu vor mai avea loc în România crize politice majore, de felul celei din 2012. Mai mult, pare a fi dovedit că e în stare să țină sub control impulsurile anarhico-destructive ale lui Crin Antonescu și ale lui Dan Voiculescu. Nu-i mult, dar rămâne o asigurare importantă pentru puterile occidentale într-un timp încă tulbure pentru Uniunea Europeană și pentru economia mondială.
FMI-ului și mediului economic și de afaceri intern și internațional Ponta le-a oferit garanția că va continua politica de austeritate a fostelor guverne de dreapta (pe care o hulea atât în trecut); într-un moment când această politică e contestată vehement în Europa de unii politicieni, de unele state și de o parte însemnată a publicului, o astfel de atitudine prudentă nu e de lepădat. Rezultatul a fost scăderea ratei împrumuturilor guvernamentale.
Electoratului propriu Ponta îi dăruie, printr-o prezență constantă la televiziuni, un chip etern zâmbitor, glume de „băiat de cartier“, înfierarea fostei guvernări și sentimentul că odată va curge și laptele, și mierea. De exemplu, spune că el ar vrea să facă mai mult pentru „popor“ – să impoziteze veniturile bugetarilor de peste 1.000 de euro lunar – dar nu-l lasă „ăia răii“ – liberalii! Așa că renunță, resemnat!
Și totuși, chia
