Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali, la un pas de sentinţă. Curtea Supremă judecă marţi ultimul termen în dosarul schimburilor de terenuri dintre  Becali şi Ministerul Apărării

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Curtea Supremă judecă marţi ultimul termen din dosarul schimburilor de terenuri dintre Ministerul Apărării şi Gigi Becali. În acest dosar, Becali a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc şi fiica lui, Ioana, pentru luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină- fost secretar de stat la Apărare- pentru abuz în serviciu.

La procesul pe fond, Becali a fost achitat de judecători.

Procurorii anticorupţie au făcut recurs la completul de cinci judecători care în curând urmează să pronunţe sentinţa definitivă.

Marţi, la ultimul termeen procurorii au solicitat ca Becali să fie condamnat la închisoare cu executare.

Potrivit acestora, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu George Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.

Ce acuze aduc procurorii

Potrivit anchetatorilor, în 5 octombrie 1998, a fost încheiat un contract de schimb imobiliar între MApN şi George Becali, prin care se predau la schimb 8,80 hectare de teren al MApN situat în intravilanul localităţii Voluntari şi 9,36 hectare de teren situat în comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov al lui George Becali.

Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc a aprobat efectuarea schimbului de terenuri cu Becali cu încălcarea dispoziţiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică şi cu încălcarea dispoziţiilor privind circulaţia juridică a terenurilor, fără un aviz din partea Direcţiei Legislaţie şi Contencios din MApN, potrivit procurorilor DNA.

Geo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Armata israeliană anunţă că l-a ”eliminat” pe liderul Hezbollah Hassan Nasrallah în atacul de vineri de la Beirut. Hezbollah nu confirmă moartea, ci pierderea contactului. Şeful armatei israeliene ameninţă să ”atingă” pe oricine ameninţă Israelul

News.ro acum 29 minute
Armata israeliană anunţă sâmbătă că l-a ”eliminat” pe liderul mişcării islamiste Hezbollah Hassan Nasrallah într-un atac, vineri, vizând cartierul general al organizaţiei proiraniene la periferia de sud a Beirutului, relatează AFP. ”Hassan Nasrallah

Vremea se schimbă radical în București. Vijelii și ploi torențiale prognozate pentru weekend

HotNews acum o ora
Capitala va fi lovită de ploi abundente și vânt puternic începând de duminică dimineața. Temperaturile vor scădea semnificativ, potrivit meteorologilor. Sâmbătă, 28 septembire, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la mode

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum 48 minute
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 45 minute
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

BANCUL ZILEI | Discuție între doi pensionari

Gandul acum o ora
Bancul zilei îi implică, astăzi, pe seniori. Este vorba, mai precis, de doi dintre aceștia… care au devenit melancolici. Doi pensionari: – Bă, tu mai ții minte pastilele de ni le dădeau ăia în armată, ca să nu ne stea mintea la femei? – Da! Ce-i cu

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 3 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 4 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum 2 ore
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Avertizări meteo pentru ploi abundente, vijelii și ninsori. Meteorologii au actualizat prognoza pentru week-end

HotNews acum o ora
Meteorologii au actualizat sâmbătă dimineața prognoza. Cea mai mare parte a țării va fi afectată de ploi torențiale și vânt puternic, în timp ce la munte se vor semnala lapoviță și ninsoare. De sâmbătă, 28 septembrie, ora 18, până duminică, 29 septe

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°