Academia de Aviaţie, 15 martie 2013. O zi de vineri obişnuită. Însă o zi care marchează, pentru cei 26 de participanţi de pe 4 continente şi pentru instructorii lor, sfîrşitul unui curs de două săptămâni despre siguranţa aviaţiei.

Caj Frostell, David McNair sau Alain Guilldou sunt câteva nume mari din aviaţia mondială. Ei reprezintă doar trei din actorii care au instruit, cu exemple şi practici din viaţa lor care, de peste 4 decenii pentru fiecare, este dedicată excelenţei în aviaţie. Un alt exemplu care ne-a înfiorat a fost prezentat de Cyarno Latif, co-pilotul pe celebrul zbor SQ006, care a supravieţuit unui impact cu un Boeing 747, în care din 159 de pasageri, 83 şi-au pierdut viaţa...

Am avut privilegiul să fiu singurul român participant la acest curs, sponsorizat de Ministerul Afacerilor Externe din Singapore. Şi, mai mult decât acest privilegiu, în ultima zi mă desemnează colegii pe mine să fiu cel care să le scrie profesorilor câteva cuvinte, din suflet! Mă cutremur puţin (neaşteptându-mă la o astfel de provocare), pentru că nu ştiu dacă ce pot eu să gândesc acum ar putea satisface pe de o parte o audienţă aşa diferită, iar pe de altă parte percepţia unor oameni atât de experimentaţi cum sunt cei deja citaţi. Inspir adânc şi, printre concluziile din ultima zi, sărind peste pauze şi foarte puţinul timp de răgaz pe care îl avem aici, iau o coală şi încep să scriu ce şi cum am simţit, lăsând stiloul să curgă prin filtrul inimii şi al raţiunii...

Oamenii spun că viaţa este un miracol. Şi este. Cu toate aspectele ei, de la naştere şi până la sfârşit, cu toate surprizele şi provocările ei.

Oamenii mai spun că zborul este un miracol. Zborul a fost întotdeauna o provocare pentru omenire, iar în zilele noastre, dincolo de miracol, este o experienţă care ne face mai buni. Oamenii implicaţi în aviaţie sunt întotdeauna diferiţi: e