Recentele tulburări din P.P.D.D. au fost trecute cu vederea de cronicarii vieţii noastre politice. Dacă a apărut ici-colo cîte un comentariu (nu mă refer la Ştiri), acesta a stat sub semnul unei priviri clişeu asupra formaţiunii; privire înfiripată pe vremea cînd Dan Diaconescu bătea toba anunţînd un nou partid: O privire căreia unii îi spun ironică, în timp ce eu îi spun miştocară, această ultimă formulă reuşind să exprime şi balcanismul cuprins în ea.

M-am numărat printre puţinii comentatori care au luat în serios fenomenul gazetăresc OTV, cît şi fenomenul politic PPDD.

Sînt convins că un analist nu numai al politicii, dar şi al vieţii în general trebuie să ia în serios tot ce există la un moment dat.

Prin luare în serios în politică înseamnă a te apropia de un curent, de un partid, de un personaj, ce dă semn că are sau doar că ar avea succes, pentru al explica, pentru a-i dibui cauzele şi a-i schiţa evoluţia.

Că vrem sau nu, PPDD a fost surpriza uriaşă a scrutinului din 9 decembrie 2012, ba chiar, la o adică, şi a tuturor scrutinelor postdecembriste.

Prin succesul înregistrat în decembrie 2012 în defavoarea unor partide cu bani şi structură, prin rolul decisiv jucat de liderul formaţiunii, PPDD a fost comparat cu PRM-ul lui C.V. Tudor.

Da, PPDD poate fi comparat, în privinţa succesului surprinzător, cu

Deosebirile dintre cele două partide sînt însă mult mai însemnate decît asemănările.

PRM s-a ivit şi a crescut dintr-un electorat cu puternice rădăcini în anii imediat postdecembrişti:

Mica şi marea nomenclatură ceauşistă, toţi cei care activau în structurile fostului regim, mulţi dintre ei inşi cinstiţi, şi care s-au trezit după decembrie 1989, ca inşi care luaseră în serios Codul eticii şi echităţii socialiste, aruncaţi pe drumuri şi fără bani de supravieţuire.

E drept, o parte dintre nomenclaturişti şi-au găsit