Skylab a fost prima Staţie Spaţială operată de americani şi a fost lansată pe orbită acum fix 40 de ani, pe 14 mai 1973. A petrecut şase ani orbitând Pământul şi a fost o deschizătoare de drumuri, deşi a întâmpinat numeroase probleme.
Mai mulţi specialişti de la NASA visau la o staţie spaţială, cu mulţi ani înainte de a fi lansat Skylab. Cu toate acestea, Agenţia Spaţială Americană avea de demonstrat lucruri mai evidente, cum ar fi călătoria pe Lună, în lupta sa cu ruşii.
După ce programul Apollo a intrat în declin, una dintre ideile atractive a fost construirea unei staţii spaţiale, care să găzduiască oameni în spaţiu. Designul a evoluat, în timp ce NASA s-a străduit să reducă din costuri.
Lansare cu probleme
În momentul lansării de pe o rachetă Saturn V, Skylab a avut problemă. Un scut împotriva meteorilor s-a deschis accidental după 63 de secunde şi a lovit panourile solare. Laboratorul a avut probleme, dar a fost doar startul unui experiment cu mari dificultăţi.
NASA a redus activitatea Staţiei Spaţiale la început, pentru a evita supraîncălzirea, iar prima expediţie, condusă de comandantul Apollo 12, Pete Conrad, urma să repare defecţiunile cauzate de lansarea problematică. Ei au trebuit să pornească manual panourile solare în momentul când au ajuns la Skylab. După ce nu au reuşit să facă acest lucru, Conrad s-a concentrat pe andocarea modulului său. Din păcate, nici acest lucru nu a fost uşor. Echipajul a trebuit să depresurizeze modulul şi să oprească toate conexiunile electrice pentru a andoca manual. Până la urmă, echipajul a reuşit să rezolve aceste probleme.
Trei misiuni
În total, trei misiuni au ajuns pe Skylab. Al doilea echipaj, condus de Alan Bean, un astronaut care a păşit şi pe Lună, a îmbunătăţit productivitatea. Cu toate că ritmul a fost bun, NASA a avut aşteptări mult prea mari de la grupurile de astronauţi