Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poştaşii din Timiş ies mâine în stradă. Cum vor fi afectaţi pensionarii

Publicat in Press Alert, marți 14 mai 2013 ·

Poştaşii din judeţul Timiş vor declanşa, mâine, o grevă spontană în faţa Centrului Regional Poştal Poşta Mare, a confirmat Ambrozie Barna, liderul zonal al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Telecomunicaţii. Nu se știe dacă vor fi prezenți toți cei 3.000 de poștași câți există acum în județul nostru. Barna a aflat “din mai multe surse” că aproape toate oficiile poştale din Timişoara şi Lugoj îşi vor opri activitatea, mâine diminaţa, de la 08.00, preţ de câteva ore. Astfel, poştaşii din Timiş se alătură celor 2.000 de colegi din Bucureşti şi Cluj care au refuzat astăzi şi ieri să mai iasă pe teren, nemulţumiţi de diminuarea normelor de lucru şi de impunerea unui număr de zile neplătite. Totuşi, locuitorii din Timiş îşi vor primi pensiile în aceste zile, dă asigurări Ambrozie Barna, care spune că “pensionarii sunt cei mai buni colegi ai poştaşilor. De aceea, se doreşte ca greva de mâine să nu îi afecteze, astfel protestul va fi mai scurt ca poştaşii să îşi reia activitatea”.

Angajaţii oficiilor poştale din București au început protestele încă de ieri, numărul oficiilor închise fiind extins la 20 şi incluzând şi Centrul de tranzit, locul în care ajunge toată corespondenţa şi de unde se distribuie către unităţi. Protestele s-au extins şi în ţară, în Cluj numărul manifestanţilor ajungând la 200. Aproximativ 3,7 milioane de pensionari primesc pensia prin Poştă, formalităţile şi documentele de plată fiind deja transmise de către Casa Naţională de Pensii Publice.

Poştaşii din judeţul Timiş vor declanşa, mâine, o grevă spontană în faţa Centrului Regional Poştal Poşta Mare, a confirmat Ambrozie Barna, liderul zonal al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Telecomunicaţii. Nu se știe dacă vor fi prezenți toți cei 3.000 de poștași câți există acum în județul nostru. Barna a aflat “din mai multe surse” că aproape toate oficiile poştale din Timişoara şi Lugoj

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 24 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 33 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°