Sfânta coabitare, la altarul căreia se închină marile cancelarii, a avut încă de la început în ea germenele confiscării justiţiei. Asta era una dintre mize, iar Băsescu, din varii motive, a capitulat.

Nicio coabitare din lume nu mă poate con­vin­ge că Traian Băsescu e obligat să-şi pună sem­nătura pe ruşinea numită Tiberiu Niţu. Aşa cu­mul de prostie, suficienţă şi aroganţă mai rar. Individul e pur şi simplu o ca­lamitate! De abia a doua au­diere de la CSM a fost lămu­ritoare: Niţu este pro­dusul fră­­ţiei de interese trans­par­ti­nic­e care pro­mo­vea­ză non­va­lorile, obedienţa cu muc şi sfârc, unsuroşenia po­li­tru­cu­lui de cursă lungă. L-aţi vă­zut ce relaxat era, cum de­bi­ta cu zâmbetul pe buze glu­miţe de trei parale, anga­ja­mente cu co­vrigi în coadă şi generalităţi me­nite să-i ca­mu­fleze abisala neştiinţă, convins fiind că trocul va funcţiona uns! Din afacerea avizului pozitiv, CSM a ieşit complet de­cre­di­bilizat, pen­­tru că nu va reuşi să convingă pe nimeni că broscoiul râios de acum cinci luni, în­con­deiat în cele mai negre culori în mo­ti­varea de­ciziei, s-a metamorfozat într-un pro­curor com­petent, integru, cu viziune, coloană vertebrală şi rezultate în lupta anticorupţie. „Nu dă do­va­dă de iniţiativă în modernizarea manage­men­tului Ministerului Public“, scria CSM în no­iem­brie anul trecut. Acum da, că aşa-i linia. Lip­sa „rechizitoriilor în materia con­flic­tu­lui de in­terese şi a corupţiei“ nu mai e nici ea un im­pediment, deşi tot CSM făcea tam-tam că aceasta este o „prioritate majoră“. Jenant!

CSM a capitulat total în faţa politicului, re­de­venind acea instituţie obe­dientă şi ne­re­for­ma­tă pe care rapoartele Comisiei Europene au arătat-o ani la rând cu de­getul. O singură ex­cepţie: ra­portul din 2012, fă­cut după eve­nimentele din vară, când CSM şi-a luat rolul în serios. A plătit însă scump: linşajul mediatic al