Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manasia, convocat la Tribuna: "sunt tratat ca un nebun!" FOTO

Publicat in Ziua de Cluj, marți 14 mai 2013 ·

Poetul Ştefan Manasia şi un reprezentant al federaţiei sindicale din care face parte şi scriitorul s-au prezentat astăzi în faţa unei comisii de disciplină convocate de managerul revistei Tribuna, Mircea Arman.

Cei doi au ieşit după doar câteva minute şi au acuzat o atitudine ostilă a managerului, care i-ar fi jignit.

"Sunt tratat ca un nebun", spune Manasia. "Încep să cred că tot ce se întâmplă la Tribuna este o afacere politică".

Manasia, angajat ca redactor la revista Tribuna, se află la a doua convocare în faţa comisiei de disciplină, pentru că nu ar fi obţinut cinci abonamente pentru revistă. Manasia este acuzat şi de faptul că nu a prezentat un raport de activitate. Anterior, el fusese chemat în faţa unei comisii după ce a publicat un articol critic la adresa revistei, într-o altă publicaţie. O altă acuză care i se aduce este că a lipsit trei ore de la serviciu, fiind la târgul de carte Gaudeamus, fără să aibă aprobarea scrisă a conducerii. "Eu sunt angajat ca redactor, cu ca agent sau merceolog. DIn câte ştiu eu revista are acoperite aceste domenii", a spus Manasia.

Managerul revistei, Mircea Arman, a refuzat să discute cu presa. Cealaltă persoană prezentă în faţa comisiei alături de Manasia, Dumitru Cernea, e secretar general al federaţiei naţionale a lucrătorilor din administraţie, la care e afiliat şi sindicatul Consiliului Judeţean, instituţie căreia îi e subordonată revista. "De când lucrez în administraţie, de 23 de ani, nu am mai întâlnit o asemenea atitudine", spune el.

Tehnoredactorul revistei, rpezent alături de corector în comisia în faţa căreia s-au înfăţişat cei doi, a menţionat că el nu este "coadă de topor", cum a fost numit în presă, ci că doar asistă şi confirmă faptul că discuţia a avut loc, fără să aibă o altfel de poziţie.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 22 minute
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Ce schimbări aduce 2025 pentru șoferi

Adevarul acum o ora
Anul 2025 aduce o serie de modificări semnificative pentru șoferii din România, prin intrarea în vigoare a unor noi reglementări, care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°