Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceartă pe împărţirea păşunii Obştii Nereju între stani

Publicat in Ziarul de Vrancea, miercuri 15 mai 2013 ·

O stană de mărime medie are nevoie de cel puţin 50 de hectare de păşune în timp ce deţinătorul unei stani acuză că nu i se dă imaş, preşedintele Obştii susţine că acesta nu vrea să se mute pe alt amplasament

Modul în care sunt împărţite cele 160 de hectare de imaş ale obştenilor între ciobani a provocat un conflict între deţinătorul unei stani, Mihai Chirică şi preşedintele Obştii Nereju, Şerban Popa. “Am 350 de oi, iar obştea nu vrea să ne dea imaş. Sunt patru carduri de oi, ne revenea la fiecare cam 40 de hectare. Preşedintele obştii nu vrea să ţină seama de acest lucru şi mi-a dat o bucăţică foarte mică de imaş, nu cred că pot sta mai mult de o săptămană”, susţine Mihai Chirică. Acesta spune că primarul i-a promis că ieri dimineaţă vine la faţa locului “şi împarte imaşul”, dar acest lucru nu s-a mai întamplat. “Pe mine m-au mutat într-o margine şi au adus două persoane care nu au mai avut stani. Au vrut să mă scoată afară de tot, dar nu au putut face acest lucru din cauza oamenilor. De 16 ani am stană, m-am purtat mereu corect, nu am avut probleme”, a adăugat Mihai Chirică. Pe de altă parte, Şerban Popa, preşedintele Obştii Nereju, susţine că acuzaţiile nu sunt adevărate, Mihai Chirică primind în realitate un alt amplasament pentru că a încălcat hotărarile Adunării Generale. “Adunarea Generală nu l-a mai acceptat în acel punct la şedinţa din 14 aprilie. A fost mutat din punctul Dealu Negru în punctul Furu. I-am dat un munte întreg, dublu faţă decat avea pană acum. A spus că vrea să rămană aici, mai aproape de sat. Comunitatea nu l-a mai vrut în acest punct pentru că a încălcat hotărarea Adunării Generale din 2012 prin care se stabilea că trebuie să ia 50 de lei pentru fiecare oaie. El a luat însă 80 de lei”, a declarat Şerban Popa. Preşedintele Obştii susţine că Mihai Chirică a fost mereu un “om problemă” şi că nu ar trebuit să ia oi de la localnici după ce

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 51 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 16 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°