Una din temele de interes din această perioadă de dezbateri privind revizuirea Constituţiei e aceea a formei de guvernământ: republică?, republică parlamentară?, republică prezidenţială?, monarhie? A nega oportunitatea discuţiei, a respinge de plano variantele ar fi şi nedemocratic, şi contraproductiv. Punctele de vedere diferite trebuie primite ca atare, analizate în documentul forumului constituţional tocmai încheiat şi apoi în comisia parlamentară, opţiunea politicienilor şi guvernanţilor actuali trebuie să se regăsească în proiectul de lege supus Parlamentului, dar decizia aparţine în mod categoric poporului, la referendum. E, poate, prematur dai credit total uneia sau alteia dintre căi. Această dezbatere probabil că ar fi dat alt curs istoriei dacă, la începutul anilor '90 ar fi fost acceptată revenirea fostului rege Mihai, un urmaş demn al iluştrilor săi înaintaşi Carol I şi Ferdinand Întregitorul. Un om integru, care-şi iubea ţara, era încă în putere şi, el personal, avea credibilitate şi în plan extern.

N-a fost să fie, iar acum poate fi prea târziu, moştenitorii desemnaţi, fiica Margareta sau, mai nou, nepotul Nicolae, fiind departe de statura impunătoare a lui Mihai I şi având probleme chiar şi cu limba română, ceea ce-l scoate în faţă pe lipsitul de sânge albastru, prinţul consort Radu. Acesta din urmă, însă, având - de ce nu?, a mai încercat - deschisă şi candidatura la preşedinţia României. Probabil, însă, că alunec într-o discuţie superfluă. După nici 25 de ani de democraţie, e cam anapoda să conchizi că România nu mai vrea preşedinte, ci rege, doar pentru că aproape zece din aceşti ani Palatul Cotroceni a fost ocupat de un preşedinte autoritarist, chiar abuziv, care mai că s-a comportat ca un monarh absolut. De altfel, chiar şi copreşedintele USL, premierul Victor Ponta, declarând că modificarea Articolului 1 din Constituţie - acela care stă