Dobânda cerută de membrii grupărilor Caran, Duduianu şi Vancică de la persoanele cărora le împrumutau bani în cazinouri era denumită "prăjitură", "fentă" sau "şpagă", cămătarii cerând ca garanţie un bun de valoare, de regulă un autoturism, potrivit procurorilor Parchetului Capitalei.
Procentul reprezentând dobânda se stabilea la momentul acordării împrumutului şi rămânea de regulă fix, fără a interveni modificări în sensul majorării acestuia. Au existat însă şi situaţii în care, dacă debitorul nu restituia suma împrumutată şi camăta la data scadenţei, îi era impusă o sumă suplimentară pe care trebuie să o achite cu titlu de dobândă, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Capitalei şi Poliţiei Române remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
"Asupra împrumuturilor cu dobândă se instituia, de regulă, o garanţie care putea fi reală (deposedarea debitorului de un bun de valoare, de principiu un autoturism, care este lăsat cămătarului) sau personală (angajamentul pe care o altă persoană şi-l asuma faţă de cămătar, de a restitui în locul debitorului suma împrumutată şi camăta, în cazul în care el însuşi nu ar executa-o la termen)", au precizat anchetatorii.
Persoanele care împrumutau bani trebuiau să-şi achite datoria la termenul şi în condiţiile impuse de cămătari sau convenite cu aceştia. Astfel, dacă cei care împrumutau bani câştigau la jocurile practicate în cazinouri sau obţineau într-un termen sumele necesare, trebuiau să restituie banii şi dobânda în aceeaşi seară sau cel mai târziu în zilele următoare.
Dacă cei care împrumutau bani stabileau cu cămătarii să îi restituie la un interval mai mare de timp, de regulă câteva luni, aceştia erau obligaţi să achite lunar o sumă de bani reprezentând camăta, până la plata întregii datorii.
"Când cel care împrumuta banii şi debitorul stabileau un termen al restituirii situat la un interva