Echipa de volei băieţi a CN „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei – campioană judeţeană, s-a calificat la finala pe ţară a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar - categoria licee, învingând campioana judeţului Bihor, echipa LPS CSS „Bihorul” din Oradea, cu scorul de 2 – 0 (21, 23), după 54 de minute de joc efectiv. Etapa pe zonă a fost organizată în oraşul Şimleu Silvaniei de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, în parteneriat cu Primăria, Consiliul Local şi CN „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei. Din păcate, la această etapă interjudeţeană au lipsit echipele campioane ale judeţelor: Bistriţa - Năsăud, Maramureş şi Satu Mare(?!).
Meciul s-a desfăşurat în Sala de Sport „Măgura”, în prezenţa a peste 200 de spectatori, majoritatea elevi, în sistemul „cel mai bun din trei seturi”. În primul act, după scorurile de 0-1 şi 1-2, şimleuanii au „controlat” jocul sub toate aspectele, conducând la diferenţe de patru-şase puncte pe tabela de marcaj a scorului: 9-3 (după o serie de cinci puncte, când servea Sîrbu, iar în linia întâi se aflau: Moşincat, Negrean şi Lazăr), 14-9, 20-14, 23-19. Coordonatorul Lazăr i-a pus în valoare pe Ivan, Moşincat, Sîrbu şi Ardelean, chiar dacă unele preluări ale mingii au fost deficitare. În acele momente, la orădeni, s-a remarcat Nan, bine servit de ridicătorul Ursachi. Gazdele s-au impus cu scorul de 25-21, printr-un serviciu „semias” al lui Ivan, direct pe experimentatul Nan. Setul secund a avut o altă „turnură”, într-un fel, destul de surprinzătoare. După scorul de 2-2, orădenii au fost la „cârma” jocului, până aproape de final: 5-2, 14-11, 19-16, 21-17, când se întrezărea disputarea setului decisiv. N-a fost să fie, pentru că gazdele, venind bine din urmă, încurajate frenetic de colegi şi de galeria CS Phoenix (!), au egalat situaţia (22-22), iar la 22-23 au avut o serie de trei puncte pe serviciul lui Lazăr, cel care a