Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce a dat faliment “Şura de legume” a Prinţului Charles?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 mai 2013 ·

O grea lovitură au primit-o ecologiştii zilele trecute odată cu anunţul închiderii Magazinului “The Veg Shed” din Gloucestershire a Prinţului Charles, situat nu departe de reşedinţa sa, specializat în produse Bio.

Astfel, sucul de mere din Mălâncravul transilvănean, băutura preferată a Alteţei Sale, cam piperată la preţ, riscă să se oxideze în pivniţele domeniilor sale. Dulceaţa de 200 de lire (borcanul), adusă de la Viscri, pare a fi prea scumpă chiar şi pentru buzunarele britanicilor. De menţionat că ferma sa ardeleană a fost mutată recent din cauza costurilor ridicate cu producţia culturilor, crescute doar cu îngrăşăminte sută la sută organice.

Specialiştii consultaţi de media birtanică susţin că magazinul nu a avut niciodată o poziţie foarte bună, ci a fost amenajat în mijlocul naturii. Aşa că singurii clienţi erau turişii care se aventurau pe acolo.

Salvatorii Roşiei Montane au încercat să aducă la Fân-festurile propagandei anti RMGC fel de fel de producători bio. Nu le-a ieşit însă cu ţăranii din Viscri. Oamenii produceau pentru piaţa londoneză, nu aveau timp de insurecţii ecologiste. Şi iată şomajul bate şi la uşa moşiilor Prinţului Charles din Transilvania. Cu acest faliment se zdruncină programul ecologist al “uaciărilor” şi al reţelei din România a lui Stephanie Roth.

“Şura de legume” din Anglia nu mai are nevoie de produse sută la sută ecologice. În zadar e supărată Alteţa Sa Regală. 200 de lire un borcan de dulceaţă? Oare cât câştigau producătorii autohtoni pe dulceaţa asta, aproape la fel de scumpă ca aurul? Merge vreun ecologist să-i întrebe? Le-o fi fost prea bine şi acum tac. De mâine vor trece la coasa cu ziua de 50 de lei? Că doar nu a venit Soros în România să deschidă lanţuri de magazine bio şi să preia din forţa de muncă.

E mai uşor de scos comoara din grădină decât de vândut dulceţuri la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 45 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°