Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Rhema”, în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 14 mai 2013 ·

Fundaţia Creştină “Rhema” este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, înfiinţată în anul 1996 cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor cu diverse dizabilităţi, ori a altor categorii marginalizate ale societăţii, urmărind creşterea calităţii vieţii acestora prin promovarea unor politici sociale bazate pe respectarea drepturilor omului. Fundaţia Rhema din Târgu-Mureş, deţine ateliere protejate în care lucrează tineri cu dizabilităţi, deţine un magazin în Târgu-Mureş şi, la ora actuală, este implicată într-o serie de proiecte.

Un magazin, 17 angajaţi

Fundaţia “Rhema” a fost înfiinţată în anul 1996, iar proiectele de atunci au “prins în greutate”. Printre acestea se numără “Case rezidenţiale pentru tineri”, unde sunt incluse şi atelierele protejate, în care lucrează tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 25 de ani. Un alt proiect important este cel numit “Un centru de zi pentru copiii defavorizaţi”, copii care au între 3 şi 7 ani, care sunt pregătiţi pentru şcoală. Un alt proiect este “Intervenţie comunitară în strada Dealului”, unde care îi vizează pe cei 500 de rromi din zonă. Fundaţia deţine şi un magazin în Târgu-Mureş, pe strada Bartok Bela, nr. 11 şi deţine, la ora actuală, 17 angajaţi.

Continuarea proiectelor

Iniţiativa înfiinţării Fundaţiei a aparţinut unor membri ai acesteia, cu gândul de a ajuta. În acel moment, a fost vorba de rromii de pe strada Dealului. “Provocări sunt iar aşteptările trebuie să fie doar în timp pentru a fi realiste. O provocare ar fi casele rezidenţiale unde se află tinerii, însă munca a fost puţin mai uşoară, în cazul nostru, pentru că aceştia au fost luaţi de mici şi am ajuns să ne cunoaştem, să avem încredere unii în ceilalţi. Cât despre planurile de viitor, acestea vizează continuarea acestor proiecte în următorii ani”, a declarat Eszter Kacso, asistent social la Fundaţia “Rhema”.

Bijuterii şi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scrisoare anonimă despre un posibil atentat, descoperită în catedrala Notre-Dame din Paris. „Va fi un măcel!"

Adevarul acum o ora
O scrisoare anonimă a fost descoperită vineri după-amiază în curtea catedralei Notre-Dame din Paris. Mesajul a fost găsit de ţârcovnicul bisericii, lângă lumânările aprinse.

Diana Șoșoacă îl bagă în CORZI pe Călin Georgescu: „Nu ți-e rușine să-ți bați joc de oamenii care te-au votat și te-au ajutat?”

Gandul acum 2 ore
Diana Șoșoacă l-a taxat dur pe Călin Georgescu, fostul candidat la Președinția României. Șoșoacă îi reproșează lui Georgescu faptul că s-a dezis de George Simion, liderul AUR. „Domnul Georgescu s-a dezis de domnul George Simion. Facem abstracție că

A murit Flavius Domide, jucător legendar al clubului UTA Arad și al fotbalului românesc. „Bătrâna Doamnă, îndurerată”

HotNews acum o ora
Fostul jucător de fotbal Flavius Domide a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat clubul UTA Arad, într-un comunicat pe pagina de Facebook. „Bătrâna Doamnă, îndurerată: s-a stins marele Flavius Domide. Tristeţea cuprinde întreg Aradul în această zi

Actrița Marinela Chelaru a murit la vârsta de 66 de ani

HotNews acum 7 ore
Marinela Chelaru, fosta actrița din grupul Vouă, a murit la vârsta de 66 de ani, a anunțat prezentatorul de televiziune Cristi Brancu, care a colaborat cu actrița la mai multe emisiuni. „Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, Marinela Che

Joe Biden face radioterapie pentru cancer. Care este starea fostului preşedinte american

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Joe Biden face radioterapie pentru tratarea cancerului de prostată cu care a fost diagnosticat în luna mai a acestui an, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al fostului lider de la Casa Albă, transmite Reuters. „Ca par

Circulația trenurilor între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, suspendată temporar

Mediafax acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în perioada 14 – 17 octombrie 2025, în intervalul orar 09:00 – 14:00, personalul de specialitate al Sucursalei Regionale CF București va executa lucrări de întreținere tehnică și revizii bia

Ludovic Orban despre Georgescu: „Nu s-a născut din neant”. Fostul premier vorbește despre „cea mai proastă decizie” a lui Klaus Iohannis

Mediafax acum 2 ore
Într-o emisiune specială de la Digi24, de sâmbătă, Ludovic Orban, actualul consilier prezidențial, a declarat că fostul președinte Klaus Iohannis a luat, în opinia sa, „cea mai proastă” decizie din mandatul său. De asemenea, Ludovic Orban consideră

LIVE Mircea Lucescu, la conferința de presă înainte de România - Austria

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mircea Lucescu, selecționerul României, susține acum conferința de presă premergătoare meciului cu Austria, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Sorin Grindeanu: „Dacă această coaliție eșuează, ne așteaptă deșertul populismului”

Press Alert acum 7 ore
Foto: Virgil SImonescu Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a vorbit astăzi despre situația din coaliția de guvernare, recunoscând că uneori partenerii politici nu „vorbesc aceeași limbă”, dar subliniind importanța echilibrului și a di

Alertă în județul Constanța! Un copil de trei ani, dat dispărut

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, în jurul orei 14.25, polițiști din cadrul Poliției orașului Negru Vodă au fost sesizați cu privire la dispariția lui ANDRONIC MATEO GABRIEL, de 3 ani, din localitatea Chirnogeni. În jurul orei 14.00, aparținătorii au constatat faptul că aces

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

10°
sâm.

9°/15°
dum.

10°/15°
lun.

7°/13°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/17°
lun.

12°/18°
mar.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°