Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măsura radicală pe care trebuie să o ia femeile cu risc crescut de cancer. Ce este mutaţia BRCA

Publicat in Antena 3, marți 14 mai 2013 ·

Operaţia de extirpare a sânilor (mastectomia), la care a fost supusă recent şi actriţa Angelina Jolie, reprezintă cea mai radicală metodă de prevenire a unui risc ridicat de cancer mamar. Intervenţia chirurgicală este recomandată femeilor (0,2% din total) care sunt purtătoare ale unor predispoziţii genetice pentru acest tip de cancer, relatează AFP.

Profesorul Dominique Stoppa-Lyonnet, directorul departamentului de Genetică oncologică din cadrul Institutului Curie din Paris a explicat că riscul ridicat de apariţie a cancerului le priveşte în principal pe femeile purtătoare a două mutaţii cunoscute până în prezent, cea genei BRCA1, ca în cazul actriţei Angelina Jolie, şi cea a genei BCRA2.

La vârsta de 70 de ani, riscul de a avea un cancer mamar este de 70% pentru prima grupă şi de 50% pentru cea de-a doua. Doar o femeie din zece, care nu prezintă riscuri deosebite, dezvoltă un cancer mamar înainte de vârsta de 70 de ani.

Cele două mutaţii cresc şi riscul de cancer ovarian înainte de vârsta de 70 de ani, acesta fiind de 40% pentru femeile purtătoare ale mutaţiei BRCA1 şi de 10-20% pentru cele purtătoare ale mutaţiei BCRA2.

Cele două tipuri de cancer, mamar şi ovarian, apar mai devreme la femeile care prezintă aceste predispoziţii genetice, cu o vârstă medie de diagnosticare de 45 de ani pentru cancerul mamar, în comparaţie cu vârsta de 60 de ani în cazul populaţiei generale. Evoluţia acestor cancere este în general mai rapidă, iar rata de recidivă este mai ridicată.

În cazul femeilor cu aceste gene, doctorii nu au altă opţiune, pentru moment, decât o supraveghere medicală intensivă pentru a depista şi a trata cancerul într-un stadiu incipient. Cea de-a doua variantă, şi cea mai radică, este extirparea sânilor sau a ovarelor în scop preventiv.

"Opţiunea unei extirpări preventive a sânilo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 6 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 5 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 8 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 7 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 7 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 9 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

3°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°