“Fără competiţii şcolare, universitare, de unde să apară viitoarele talente? Cine mai joacă handbal acum?”, se întreabă Nica, retoric

Anii 60 şi 70 au reprezentat generaţii de aur ale handbalului masculin românesc. Cupe ale Campionilor, medalii olimpice şi titluri mondiale încununau o ţară care se dovedea un izvor nesecat de talente. Jurnalul Naţional vă prezintă povestea handbalistului Cezar Nica, câştigător al Cupei Campionilor în 1965, campion mondial în 1964 si 1970 şi medaliat cu bronz la Mondialele din 1967. Ea începe la 13 octombrie 1940 în localitatea braşoveană Codlea. Primul pas spre handbal vine odată cu mutarea la Liceul “Radu Negru” din Făgăraş. “Handbalul în 11 a pulsat mereu în Făgăraş. Chiar din cele mai vechi timpuri se juca pe străzi, în şcoli şi chiar în combinatele chimice. Oamenii adorau acest sport şi îl practicau în aer liber. În acea vreme, noi practicam toate sporturile în liceu. Domnul Dumitru Lupescu, antrenorul campioanei României Dinamo Braşov (1953 şi 1958) m-a îndrumat spre handbal. Iniţial, am făcut parte din echipa liceului, apoi, sub îndrumarea sa, am făcut pasul spre juniorii echipei locale Chimia. Ca junior am debutat în echipa de seniori în anul 1959, când Chimia Făgăraş devenea campioana României la handbal în 11. Doi ani mai târziu am repetat succesul”, îşi aminteşte cu nostalgie Cezar Nica.

La Dinamo, cu japca

Obligativitatea efectuării stagiului militar şi dorinţa de a fi mai aproape de părinţi l-au adus pe tânărul Nica în oraşul de la poalele Tâmpei. “Părinţii au fost cei mai mari suporteri ai mei. Mama strângea poze cu mine, decupa tot ce se scria de mine prin ziare. Mi-au fost mereu alături şi au fost mândri de toate rezultatele mele. Am făcut doi ani de armată la Braşov, evoluând pentru echipa locală Dinamo. Fiind militar în termen, a venit ordin din Capitală să merg la Dinamo Bucureşti, unde am absol