Doi bărbați din Târgu-Jiu, tată și fiu, au fost arestați preventiv după ce au agresat și sechestrat un bărbat din Târgu-Cărbunești.
Un bărbat de 42 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a fost sechestrat și agresat de doi gorjeni de etnie romă din municipiul Târgu-Jiu, tată și fiu. Cei doi agresori au ajuns în arestul poliției, după ce iubita celui agresat a sesizat poliția, spunându-le ce pățise concubinul său. Femeia de 30 de ani a apelat la poliție luni și a spus că C.M., de 42 ani, concubinul său, a fost agresat de două persoane. Din cercetările efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu a rezultat faptul că între C.M., de 42 ani, din Târgu-Cărbuneşti, și B.M., de 42 ani, şi B.V., de 22 ani, fiul acestuia, ambii din Târgu-Jiu, a avut loc o altercaţie pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, în timpul căreia B.V. a distrus cu un corp dur un geam de la autoturismul condus de C.M. De asemenea, pe parcursul cercetărilor poliţiştii au stabilit că în urma altercaţiei, cei doi bărbaţi din Târgu-Jiu l-au introdus cu forţa într-un autovehicul pe C.M. şi l-au transportat la domiciliul lor, fără consimţământul victimei, unde l-au agresat. Ulterior, C.M. a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ca urmare a probatoriului administrat, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pe B.M., de 42 ani, şi B.V., de 22 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi distrugere. În după amiaza aceleiaşi zile (13 mai a.c.) poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au formulat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu propunere de arestare preventivă a învinuiţilor B.M. şi fiul acestuia, B.V., ambii din Tg-Jiu, pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate