Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOGRAFIE Start la Eurovision 2013. Modelul suedez: un concurs de criză

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Astăzi începe a 58-a ediţie a concursului european de muzică Eurovision. Anul acesta, evenimentul are un buget înjumătăţit faţă de 2012, din cauza „dietei financiare“.

Prima semifinală a celui mai prestigios concurs muzical european, transmisă în direct, de la ora 22.00, la TVR 1, aduce pe scena din Malmö reprezentanţi din 16 ţări. Marţi seară votează atât publicul statelor concurente, cât şi cel din Marea Britanie, Italia şi Suedia, în urma televotului şi a deciziei luate de juriul de specialitate urmând să se califice în finala din 18 mai doar 10 ţări.

Pentru a pune la punct detaliile spectacolelor, primii semifinalişti au repetat de trei ori show-urile de marţi seara, pregătirile culminând cu ceremonia oficială de deschidere de la Malmö Opera la care au participat artiştii şi membrii delegaţiilor internaţionale. La acest eveniment, Cezar Ouatu,reprezentantul României, a fost asaltat de jurnaliştii care i-au cerut autografe şi l-au rugat să interpreteze arii de operă, fragmente din piesa de la Eurovision, dar şi „Merry Christmas“. „M-am simţit foarte bine. Fie că fanii şi jurnaliştii mă plac sau nu, cu toţii au vrut să afle cât mai multe despre mine, iar unul dintre reporterii BBC mi-a solicitat o lecţie de canto adhoc“, a zis contratenorul.

RISCURI ŞI PARIURI

Aliona Moon, reprezentanta Moldovei, a refuzat să participe la conferinţa de presă Eurovision, fiind nemulţumită de modul în care s-au desfăşurat repetiţiile. Din acest motiv, reprezentanţii European Broadcasting Union (EBU), ce organizează competiţia internaţională, ar putea să o penalizeze pe artista al cărei show este similar cu cel al lui Cezar Ouatu (solista poartă o rochie lungă, largă, şi se înalţă pe un piedestal).

Totuşi, la casele de pariuri, Moldova este mai bine cotată decât România (contratenorul depăşeşte poziţia a 25-a), primele trei locuri fiind ocupate de Danemar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 43 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 37 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°