Pe măsură ce otrava războiului civil din Siria se răspândeşte, ritmul schimburilor diplomatice se accelerează. Duminică, la Casa Albă, David Cameron, abia întors de la întrevederea cu Vladimir Putin, l-a pus la curent pe Barack Obama cu ultimele noutăţi despre preşedintele rus.

Pe ordinea de zi a fost şi conferinţa G8 pe care prim-ministrul o va găzdui în Fermanagh luna viitoare. Încă o dată, Marea Britanie joacă un rol important de mediere între Moscova şi Washington, de această dată în încercarea de a dezamorsa cea mai chinuitoare dilemă politică cu care cele două puteri se confruntă de când Bosnia şi Herţegovina s-a destrămat în anii 1990.

Cheia soluţionării acestui conflict a fost intervenţia NATO. Temperată de experienţele recente, alianţa a fost reţinută în ceea ce priveşte o acţiune militară directă în Siria. Între timp, implicarea vecinilor a fost treptată şi a luat forma furnizării de arme de către Iran, Arabia Saudită sau Qatar, ori afluxului de refugiaţi care ameninţă să copleşească Iordania. În această lună a avut loc o creştere dramatică a vitezei de desfăşurare a evenimentelor: două lovituri aeriene din partea Israelului asupra Siriei şi uciderea a 46 de oameni în urma a două explozii cu bombă din oraşul turc Reyhanli.

Ambele incidente ar trebui să servească drept avertisment de rău augur pentru Bashar al-Assad, care, continuând să trimită arme către Hezbollah, a atras cea mai formidabilă forţă militară din regiune în conflict şi, prin învinuirea Turciei pentru bombardamentele asupra oraşului Reyhanli, a antagonizat puterile exterioare cel mai bine plasate pentru a-l răsturna. Prim-ministrul turc, Recep Tayyip Erdogan, este aşteptat joi la Washington pentru a aduce presupusele dovezi ale utilizării de arme chimice de către guvernul sirian. Asta este ceea ce Obama a numit linia lui roşie. Cu toate acestea, fără tragere de inimă,