Veridian Systems, primul operator mobil virtual de tip MVNE (Mobile Virtual Network Enabler) din România, a finalizat platforma pe baza căreia va oferi serviciile necesare pentru funcţionarea operatorilor mobili virtuali (MVNO – Mobile Virtual Network Operator). Această platformă integrează şi soluţiile software utilizate pentru găzduirea acesteia de către un operator mobil tradiţional.
Platforma oferită de Veridian Systems asigură operatorilor mobili virtuali toate funcţionalităţile necesare pentru ca aceştia să îşi creeze propriile produse şi servicii de comunicaţii mobile, sub brand propriu, precum şi planurile tarifare pentru utilizatorii de tip prepaid.
Pe baza acestor funcţionalităţi, operatorii mobili virtuali îşi vor putea defini strategia de vânzare şi de distribuţie, vor avea informaţii complete despre publicul ţintă şi segmentele de piaţă vizate, pe baza cărora vor dezvolta campanii eficiente de marketing, de achiziţie şi de loializare. În plus, toate procesele ce ţin de facturare, plăţi, management al clienţilor şi al partenerilor vor fi gestionate cu uşurinţă şi urmărite în timp real.
Platforma Veridian funcţionează pe două nivele: un sistem de business şi o platformă tehnologică. Sistemul de business este utilizat de MVNO pentru implementarea şi urmărirea proceselor de activitate, furnizând totodată suportul informaţional pentru deciziile de business. Platforma tehnologică este gestionată de Veridian Systems şi este utilizată pentru implementarea deciziilor de business la nivel tehnic, asigurând managementul operaţional al tuturor proceselor de business.
Prin alianţa cu un MVNE experimentat, un operator mobil virtual îşi reduce riscurile legate de intrarea pe piaţă, precum şi resursele financiare, de timp şi umane investite în dobândirea know-how-ului specific. De asemenea, prin găzduirea unei platforme de tip MVNE, operatorii mo