Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cârciumă cu o sută de angajați la Stâna

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 16 mai 2013 ·

Cu ocazia audienţelor, prefectul Eugeniu Avram a fost sesizat de un grup de cetăţeni din satul Stâna, comuna Socond, despre faptul că li s-a sistat plata ajutoarelor sociale întrucât figurau ca şi angajaţi la o societate comercială cu sediul în Stâna. În vederea clarificării situaţiei cetăţenilor din Stâna şi a verificării aspectelor privind legalitatea funcţionării societăţii comerciale la care figurau angajaţi beneficiarii ajutoarelor sociale, prefectul judeţului a dispus, prin ordinul nr. 74/2013, constituirea unei comisii mixte de control formată din personal de specialitate din cadrul Instituţiei Prefectului, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP)– Activitatea de Inspecţie Fiscală, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Garda Financiară şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare. Personal cu nemiluita Potrivit raportului înaintat prefectului, în urma verificărilor efectuate de comisia mixtă de control s-a stabilit că persoanele din Stâna au fost înregistrate ca şi angajate la SC Regina Drumurilor SRL, cu sediul în localitatea Stâna, comuna Socond, nr. 225, societatea având ca şi obiect de activitate “baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Conform raportărilor depuse la ITM, societatea Regina Drumurilor a avut, în perioada februarie– mai 2012, un angajat, în luna iunie 2012 – 41 angajaţi, în luna iulie 2012 – 69 angajaţi, în luna august 2012 – 81 angajaţi, în perioada septembrie 2012 – octombrie 2012 – 98 angajaţi, în perioada noiembrie– decembrie 2012 – 41 angajaţi, iar din decembrie 2012 societatea mai are doar cinci angajaţi, printre care administratorul societăţii, contabila şi trei persoane care lucrează într-o unitate de alimentaţie publică. În urma unui control efectuat de inspectorii ITM cu privire la persoanele angajate la societatea Regina Drumurilor SRL s-a constatat că angajatorul nu a putut prezenta dovada achit

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 24 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 51 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°