Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii PDL nu vor vota ca Drumuri şi Poduri să preia prin negociere directă întreţinerea drumurilor judeţene

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 15 mai 2013 ·

Consilierii judeţeni ai PDL vor vota împotriva proiectului privind acordarea operării în parte prin negociere directă către SC Drumuri şi Poduri SA Suceava a serviciului de administrare, reparaţii şi întreţinere a drumurilor judeţene. Anunţul a fost făcut miercuri de către liderul grupului consilierilor democrat liberali din deliberativul judeţean, Ilie Vasile. Proiectul iniţiat de consilierii Mihai Artene, Niculai Bosancu, Mihai Grozavu, Brînduşel Nichitean şi Constantin Proboteanu va fi discutat în şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean. Ilei Vasile a declarat că procedura negocierii directe nu este legală arătând că proiectul a primit aviz negativ inclusiv de la secretarul judeţului. Democrat liberalul susţine că prin acest proiect se urmăreşte de fapt subontractrarea lucrărilor de întreţinere a drumurilor judeţene către « firme prietene » întrucât Drumuri şi Poduri nu are capacitatea de a realiza aceste lucrări. « Şi de ce spun acest lucru ? SC Drumuri şi Poduri a vândut până acum peste jumătate din activele pe care le deţine şi anume secţiile din Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Pojorâta, Milişăuţi societatae rămânând fără baze de deszăpezire şi fără principalele puncte de lucru. Maşinile şi utilajele pe care le deţine firma sunt uzate fizic şi moral. Mai mult utilajele achiziţionate în leasing au fost înapoiate firmei de leasing pentru că nu au plătit ratele corespunzătoare. Cele două staţii de mixturi asfaltice sunt depăşite fizic şi moral. Iată de ce susţin că această hotărâre fiind ilegală aruncă o perdea de fum asupra unor interese imediate a unor alte societăţi care trebuie să preia prin subcontractare lucrările încredinţate direct societăţii Drumuri şi Poduri », a explicat Ilie Vasile.

Pentru ca Drumuri şi Poduri să devină viabilă democrat liberalii propun ca societatea al cărei unic acţionar este Consiliul Judeţean să primească cele 56 de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 5 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 5 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 6 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 9 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°