Într-o locuinţă pariziană, în care nimeni n-a intrat timp de 70 de ani, a fost descoperit un tablou valoros. Dar nu asta e ştirea.

Proprietara, doamna De Florian, a părăsit apartamentul din zona Pigalle în preajma izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, şi până la moartea ei, din 2010, nu s-a mai întors şi nimeni altcineva n-a mai pătruns acolo.

Îmi imaginez acea tăcere specială a camerei dinaintea ieşirii. Doamna purta un taior bej, o pălărie şi în mână ţinea o geantă. A aşezat un paravan în faţa căminului şi s-a oprit înaintea tabloului în care bunica ei rămăsese tânără şi nepăsătoare, plutind într-o rochie roz de muselină. Şoferul o luase înainte, pe scări, cu ultimele două geamantane, pe care avea să le aşeze lângă celelalte, pe capota automobilului Ford, înainte de a le strânge cu cureaua. Ea şi-a trecut degetele peste vopseaua în relief, a mers în prag, de unde a privit pentru o ultimă dată în urmă şi a închis uşa.

A trecut o săptămână şi alte câteva. Afară, armată germană trecea în pas de defilare, pe când soarele a apărut în rama ferestrei şi talpa mişcătoare de lumină a început drumul pe care avea să-l facă de încă 25.000 de ori prin cameră. Prin toamna lui ’43, o vibraţie de origine necunoscută a împins jos o carte de pe servantă, iar în liniştea casei, norişorul de praf a părut o bombă atomică. Păianjenii au venit în desant de nicăieri, întinzând plase pe la colţuri, pe când, nu departe, oamenii aplaudau trupele aliate. În cameră s-au ivit milioane de fire de praf, o altă armată, formată din soldaţi infinitezimali. Prin 1952, un fir de apă s-a infiltrat pe sub o grindă de lemn din tavan şi umezeala a format harta unei ţări necunoscute. Câteva fire au răsărit din urzeala covorului, ca o imitaţie a ierbii şi tabloul tot tânăr era.

A trecut un deceniu şi încă unul. O casă pe pământ părăsită se dărăpănează în câţiva ani, un aparta