Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: "Am promulgat noua lege a restituirii proprietăţilor. Este mult mai transparentă"

Publicat in Gandul, miercuri 15 mai 2013 ·

După "întâlnirile de evaluare pe care le-a avut cu procurorii nominalizaţi la conducerea parchetelor, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că i-a numit pe Tiberiu Niţu şi laura Codruţa Kovesi la Parchetul General şi la DNA. Al doilea anunţ făcut de preşedinte este promulgarea noii legi a retrocedării proprietăţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat recent răspunderea.

"Are şi puncte tari şi puncte slabe, prefer s-o promulg decât să o întorc la Parlament de unde nu ştii cum iese", s-a justificat Băsescu

Gândul a transmis LIVE TEXT intervenţia preşedintelui:

Numirea procurorilor

"O atenţie deosebită am dat discuţiei cu domnul Niţu având în vedere controverselor. Desemnarea domnului Niţi nu era un târg de nerefuzat. Pur şi simplu a fost o soluţie la care am ajuns la fel cum am ajuns la nominalizarea oricărui procuror cu funcţie în ultimii opt ani şi jumătate. Întotdeauna între mine şşi ministrul Justiţiei a existat o discuţie înainte. Când această discuţie nu a existat, am respins propunerile. nu am apreciat în respingere calitatea profesională a celor doi, ci procedura"

"Pentru domnul Procuror Genreral Niţu, dincolo de solicitarea de a face o bună echipă am avut o solicitare specială, care este o restanţă din vremea doamnei Kovesi: clarificarea măcar a două aspecte din Revoluţie. Cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata împotriva poporului şi mai ales armata cu muniţie de război. Este un răspuns pe care trebuie să ni-l dea până anul viitor. Şi a doua întrebare: care este cadrul în care s-a luat decizia politică de a fi înarmate gărzile cu muniţie de război.

"Ştiu că se vorbeşte foarte mult de avizul CSM de data trecută. V-aş aduce aminte guralivilor de la televiziuni că mi l-au mai propus o dată ca adjunct al Procurorului General cu aviz pozitiv. Mi-a confirmat că esrte un om care poat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 4 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 10 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°