Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Rebelul musulman care a mâncat din organele unui soldat din Siria a dat vina pe atrocităţile războiului din ţară

Publicat in Adevarul, miercuri 15 mai 2013 ·

Un rebel sirian care a fost filmat în timp ce scotea inima şi plămânii din corpul unui soldat guvernamental şi care a mâncat din acestea şi-a motivat acţiunile pe fondul abuzurilor regimului din ţară. Ceilalţi combatanţi rebeli au cerut ca pedeapsa cu moartea pentru sirianul acuzat de canibalism, însă bărbatul nu are niciun regret. Săptămânalul american „Times Magazine” a obţinut un interviu realizat marţi cu rebelul identificat drept Khalid al-Hamad, care a fost filmat în timp ce mânca dintr-un organ al unui soldat sirian, stârnind agitaţie atât pe internet, cât şi printre reprezentanţii opoziţiei. De asemenea, grupurile pentru respectarea drepturilor omului au condamnat fapta sirianului.

Al-Hamad a explicat pentru ziarul „Time” că a omorât soldatul sirian din cauză că a găsit în mobilul acestuia o filmare în care el umilea o femeie împreună cu cele două fiice ale ei, toate cele trei fiind dezbrăcate. „Le înţepa cu un băţ aici şi acolo”, a spus rebelul. Filmarea în care al-Hamad flutură prin aer şi mănâncă din organele ce păreau a fi plămânii şi inima unui soldat ce zăcea mort la picioarele lui a fost confirmată de specialişti şi chiar de protagonistul clipului. Pe 12 mai o copie a acestei filmări a ajuns pe internet, devenind în scurt timp un viral. Al-Hamad a declarat pentru „Time” că, într-adevăr, a mâncat dintr-unul din plămânii soldatului. Al-Hamad, care este un sunnit cu o puternică ură faţă de alawiţii musulmani, a declarat în cadrul interviului că mai are o filmare în care este surprins în timp ce ucide un soldat guvernamental din secta alawite. „Să sperăm că îi vom măcelări pe toţi (alawiţii). În clip am tăiat un alt shabiha (soldat proguvernamental) cu un fierăstrău. Fierăstrăul pe care îl folosim să tăiem copaci”, a declarat rebelul, vorbele lui fiind o mărturie pentru conflictul din Siria care este din ce în ce mai mult din cauza urii între secte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 27 minute
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum o ora
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 12 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 9 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 11 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Echipa Europei a câştigat Laver Cup

News.ro acum 7 ore
Echipa Europei a câştigat Laver Cup Berlin 2024, după ce Carlos Alcaraz l-a învins pe Taylor Fritz cu 6-2, 7-5, duminică, aducând victoria cu 13-11 la general pe Uber Arena. Este al cincilea titlu Laver Cup pentru Echipa Europei, oferind un moment d

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 9 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°