Categoric, în fişa postului oricărui politician care se respectă în ţărişoara noastră este inclus şi un capitol în care este stipulată ideea conform căreia aleşii noştri trebuie să-şi dea cu părerea vizavi de orice problemă a comunităţii. De la exploatarea gazelor de şist la sterilizarea câinilor fără stăpân, de la construcţia autostrăzilor la necesitatea unui festival care să ne aducă mult râvnitul trofeu de capitală culturală europeană, politicienii îşi dau cu părerea. De foarte multe ori, aceştia debitează tâmpenii pe bandă rulantă, dintr-un motiv cât se poate de evident: nimeni nu e „ezermester“.

Vremurile când toţi ne pricepeam la toate au cam trecut, iar ca o consecinţă directă a acestui fapt pe firmament au apărut consultanţii. Care adesea sunt deghizaţi în consilieri, sfătuitori personali sau alte denumiri trendy. Categoria asta de oameni are sarcina de a reduce numărul tâmpeniilor scoase pe gură de aleşii noştri atât de dragi. Habar n-am ce treabă fac consilierii ăştia în domeniile care nu ţin de muzică. Sau ca să fiu debordant de sincer, judecând după scandalurile din presă, am o părere, pe care am să o păstrez pentru mine, căci nu-s eu expert în restaurarea treptelor, de exemplu.

Pe felia numită „muzică modernă“ însă pot spune că prestaţia acestora e varză. De fapt, nici nu ştiu dacă politicienii noştri se consultă vreodată cu cineva înainte de a anunţa vreun festival sau alte acţiuni legate într-un fel sau altul cu muzica. Drept urmare, habar n-am dacă „perlele“ scoase la minut de oficialităţi în acest domeniu sunt rodul gândirii proprii sau sunt sfaturi şoptite pe la colţuri de diverşi specialişti care preferă să rămână în umbră. Ceea ce e cert este faptul că modalitatea de comunicare între autorităţi şi publicul care are pretenţia că e meloman e demenţial de proastă. Acţiunile oficialităţilor au fost luate adeseori în derâdere din varii m