Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La doua luni dupa ce a fost actionat in judecata la Curtea Europeana de Justitie, Guvernul va adopta ordonanta privind ajutoarele pentru consumatorii vulnerabili de energie

Publicat in HotNews, miercuri 15 mai 2013 ·

Guvernul va aproba in sedinta de miercuri o ordonanta privind cresterea unor ajutoare sociale, astfel incat acestea sa compenseze cresterile de preturi la energie, in special gaze naturale, care se vor produce in urma aplicarii de la 1 iulie a calendarului de liberalizare, a anuntat premierul Victor Ponta. Aceste masuri sunt adoptate cu intarziere. Acesta este unul dintre motivele pentru care Romania a fost actionata in judecata, in urma cu doua luni, la Curtea Europeana de Justitie, riscand amenzi de circa 60.000 de euro pe zi.

"Asa cum a fost prevazut in bugetul pe 2013, exista taxe pentru companiile energetice, producatoare de gaze, le taxam venitul suplimentar obtinut in urma liberalizarii pretului la gaze. Din acei bani o parte ii dam catre familiile care au nevoie de ajutor, catre consumatori vulnerabili", a spus ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Potrivit acestuia, "cel mai eficient mijloc este acela de a creste venitul minim garantat, respectiv alocatia de sprijin familial, incepand cu 1 iulie". De asemenea, incepand cu 1 ianuarie va creste si alocatia pentru intretinere.

"Era prevazuta in buget, a fost acceptata de marile companii o taxa privind veniturile suplimentare pentru cresterea pretului la gaze, in asa fel incat pentru acele categorii de persoane la venitul minim garantat,279.000 de persoane, iar la ajutorul pentru familii, 444.000 de familii sa putem sa dam acel ajutor care sa compenseze cresterea pretului la energie", a spus, la randul sau, Victor Ponta.

Abia dupa doua luni dupa ce a fost actionat in judecata, Guvernul incearca sa gaseasca o formula de protejarea a consumatorilor cu venituri reduse. Aceasta solutie este majorarea, in doua transe, a venitului minim garantat cu 13% si a alocatiei de sustinere a familiei cu 30%. Practic, doar cei cu venituri extrem de mici vor intra in categoria consumatori

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°