Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flavius Măduţa: „Pensiile militarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2014”

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 15 mai 2013 ·

Guvernul condus de Victor Ponta a identificat sumele necesare pentru a plăti pensiile militarilor care au avut de suferit de pe urma recalculării din 2010. Deputatul Flavius Măduţa spune că astfel, USL continuă să facă dreptate categoriilor sociale care au avut de suferit în urma deciziilor greşite ale guvernărilor PDL. Începând cu 1 ianuarie 2014, pensiile militarilor vor fi majorate la nivelul din 2010. Câteva mii de pensionari au avut veniturile diminuate, prin recalcularea dispusă de Guvernul PDL condus de Emil Boc. „Prin această decizie (n.r. de majorare), statul român îşi arată respectul pentru cei care au muncit zeci de ani, cu atât mai mult cu cât vorbim despre cei care au activat în una dintre cele mai apreciate instituţii ale statului: Armata. De altfel, de la 1 ianuarie 2014 putem vorbi despre o majorare a tuturor pensiilor, prin indexarea cu rata inflaţiei. Guvernul USL este decis să îşi respecte obligaţiile asumate faţă de pensionari şi să apere puterea de cumpărare a acestora. La începutul acestuia an, pensiile au fost majorate cu 4%. Persoanele vârstnice nu au posibilitatea de a fi active pe piaţa muncii şi sunt mai vulnerabile decât alte categorii sociale în faţa creşterii preţurilor. În acest sens, este de apreciat faptul că USL şi-a făcut o prioritate din sprijinirea pensionarilor”, a precizat deputatul Flavius Măduţa.

Guvernul condus de Victor Ponta a identificat sumele necesare pentru a plăti pensiile militarilor care au avut de suferit de pe urma recalculării din 2010. Deputatul Flavius Măduţa spune că astfel, USL continuă să facă dreptate categoriilor sociale care au avut de suferit în urma deciziilor greşite ale guvernărilor PDL. Începând cu 1 ianuarie 2014, pensiile militarilor vor fi majorate la nivelul din 2010. Câteva mii de pensionari au avut veniturile diminuate, prin recalcularea dispusă de Guvernul PDL condus de Emil Boc. „Pri

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia, calificare în sferturi la EURO 2024 – Cum arată tabloul complet

HotNews acum 33 minute
Naționala Turciei își continuă parcursul de vis la Campionatul European din Germania, după ce a reușit să se califice în faza sferturilor, eliminând Austria în optimi, scor 2-1. Austria – Turcia 1-2 Turcia a început excelent partida de pe Red Bull A

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 2 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 52 minute
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 8 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 6 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 3 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum o ora
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 5 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 10 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°