Nemulţumirea legată de posibilitatea reducerii salariilor a scos în stradă peste 1.800 de poştaşi luni şi marţi, ceea ce i-a adus la discuţii cu sindicaliştii pe Ion Smeeianu, directorul general „privat“ al Poştei, dar şi pe Dan Nica, ministrul comunicaţiilor.
Deşi Poşta se află sub management privat de la începutul anului, nicio schimbare în bine nu se vede la compania de stat, ce administrează 6.000 de oficii, cea mai mare reţea din România.
Poştaşii erau ieri în stradă, în faţa unor oficii poştale, în loc să livreze pensiile, în timp ce Dan Nica şi Ion Smeeianu purtau la sediul central discuţii cu sindicaliştii, ca mai apoi să declare că „factorii poştali vor înceta greva“. Asta în condiţiile în care compania se află la limita supravieţuirii, adunând pierderi de 105 milioane de euro în perioada 2009-2011.
„Dacă mă dau afară de la Poştă, unde am lucrat 23 de ani, unde să mă duc? Am 58 de ani şi am lucrat ca poştaş atâţia ani. Dacă îmi ia din salariul de 1.000 de lei ce să fac, cum să trăiesc?“, a spus Velica, o angajată a Poştei care era ieri în faţa oficiului 39 de pe Şoseaua Iancului, alături de alţi poştaşi. În acest timp, Nica şi Smeeianu erau la discuţii cu sindicaliştii.
„Livrez cam 200 de plicuri zilnic, când m-am angajat erau mult mai multe. Noua conducere este un dezastru“, a spus Angelica, o altă angajată, care lucrează ca poştaş de 25 de ani în cadrul companiei de stat. Pe cele două
le-a scos în stradă nemulţumirea legată de reducerea salariului, în condiţiile în care conducerea privată vrea să aplice, după cum a anunţat, o politică prin care 4 zile de lucru efectuate pe lună să fie neplătite.
Ieri în jurul orelor 15.00 Dan Nica, însoţit de Ion Smeeianu şi de doi sindicalişti, declara că actuala situaţie a operatorului naţional poştal este efectul deciziilor defectuoase ale managementului anterior, care a