Cu o singură abţinere, (ministrul mediului) guvernul israelian a votat proiectul de buget de austeritate, elaborat de noul ministru al finanţelor, Yair Lapid. Proiectul urmează să fie prezentat în Knesset. A Au fost efectuate reduceri la toate ministerele, inclusiv la cel al Apărării, unde cifra este de trei milioane de şekeli (peste 800.000 de dolari), cu un milion mai puţin decât cel prevăzut de Lapid, dar cu promisiunea unei majorări în perioada 2015-2016.
Criza economică globală nu afectat Israelul decât în ultimii doi ani, astfel că s-a impus un buget de austeritate. De fapt, alegerile anticipate şi îndelungatele negocieri pentru formarea noului guvern au vizat obţinerea unei majorităţi parlamentare care să voteze un astfel de buget. Deşi comparativ cu alte ţări, global, rezultatele economice sunt mai bune, recentul raport al OCDE a arătat că dintre toate ţările membre ale acestei organizaţii, în Israel a crescut cel mai mult sărăcia, peste 20% din populaţie trăind sub pragul acesteia. De asemenea, în Israel, se subliniază în raport, a crescut cel mai mult diferenţa dintre bogaţi şi săraci.
Bugetul prevede o creştere a impozitelor pe venit cu 1,5%, TVA- de la 17 la 18%, se reduc ajutoarele familiale care afectează mai ales cele religioase evreieşti şi cele arabe care au mulţi copii. Aceste ajutoare vor fi de-acum egale ca sumă la fiecare copil, şi nu diferenţiate după numărul lor.
Vor creşte preţurile la ţigări cu câte unu-doi şekeli (până în 50 de cenţi), iar spirtuoasele se vor scumpi cu 20%, se va introduce impozitul pe pensiile depăşind 15.000 de şekeli ( 4.000 de dolari). Creşte de asemenea contribuţia părinţilor la cheltuielile de şcolarizare,şi doar creşele şi grădiniţele din zonele sărace vor mai fi subvenţionate de stat.
Se vor majora impozitul pe imobilele şi pe apartamentele scumpe, precum şi pe autoturismele depăşind