Cel mai important aeroport din România a fost selectat la categoria aeroporturilor care au înregistrat anul trecut între patru şi 20 de milioane de pasageri, alături de cele din Atena, Dublin, Marsilia, Istanbul şi Praga, câştigător fiind desemnat Aeroportul "Eleftherios Venizelos" din capitala Greciei, Atena, se precizează în comunicatul remis de Serviciul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
La nivel mondial, în categoria în care a fost nominalizat "Henri Coandă" figurează aeroporturi precum San Diego, South West Florida şi Tampa, toate din Statele Unite, Auckland (Noua Zeelandă) şi Kansai (Japonia).
Routes Europe Awards recunosc excelenţa în serviciile aeroportuare, conform celor mai profesioniste şi stricte criterii aplicate de companiile aeriene, mai arată sursa citată.
Gala Routes Europe Awards 2013 a avut loc luni la Budapesta, la eveniment participând peste 1.000 de profesionişti din aviaţia civilă europeană şi mondială.
"Încă de la înfiinţare, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a asumat misiunea de a dezvolta unul dintre cele performante sisteme aeroportuare europene şi de a deveni un model de urmat, la nivel mondial, prin promovarea celor mai înalte standarde în calitatea serviciilor, protejarea resurselor şi a mediului, dar şi a unui nivel ridicat de responsabilitate socială", se mai menţionează în comunicat.
Cel mai important aeroport din România a fost selectat la categoria aeroporturilor care au înregistrat anul trecut între patru şi 20 de milioane de pasageri, alături de cele din Atena, Dublin, Marsilia, Istanbul şi Praga, câştigător fiind desemnat Aeroportul "Eleftherios Venizelos" din capitala Greciei, Atena, se precizează în comunicatul remis de Serviciul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
La nivel mondial, în categoria în care a fost nominalizat "Henr