Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujenii vor să investească în comuna sălăjeană Letca

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 15 mai 2013 ·

Un concern din judeţul Cluj şi-a manifestat intenţia de a construi un parc fotovoltaic în comuna sălăjeană Letca. Cererea de intenţie a firmei clujene a fost prezentată, potrivit edilului comunei Letca, Dorel Man, în şedinţa de consiliu local din luna februarie. Investitorii din judeţul vecin intenţionează să concesioneze pe o perioadă de 25 de ani un teren de 60 de hectare situat lângă localitatea Letca, cunoscut sub denumirea “Dumbrava”, folosit, până în prezent ca păşune. “Discuţiile privind concesionarea terenului respectiv le purtăm cu reprezentanţii firmei din Cluj încă din toamnă. În prezent, noi avem nevoie de un act de proprietate pentru a putea concesiona terenul, iar investitorii trebuie să obţină o serie de documente pentru a putea construi parcul fotovoltaic”, a precizat Dorel Man.

În opinia edilului sălăjean, construirea unui astfel de parc în comună ar aduce un plus de prosperitate în zonă. În primul rând, banii obţinuţi din concesionarea terenului, circa 500 de euro pe hectar anual, potrivit primelor estimări făcute de primarul comunei, plus taxele şi impozitele care vor fi plătite de constructoare, tot la bugetul local, şi nu în ultimul rând crearea unor locuri de muncă. ” Încă din primele discuţii cu reprezentanţii firmei clujene am prezentat şi o serie de condiţii. Una dintre ele ar fi ca firma constructoare să aibă sediul social în comună, astfel impozitele aferente vor fi achitate către bugetul local. De asemenea, un alt aspect discutat este cel al locurilor de muncă. Investitorii clujeni ne-au asigurat că vor asigura minim cinci locuri de muncă pentru localnici. Va fi nevoie de angajaţi care să se ocupe de întreţinerea parcului”, a explicat primarul comunei Letca. Pe lângă beneficiile menţionate, comuna va beneficia şi de iluminat public gratuit. De asemenea, odată cu construirea parcului fotovoltaic vor fi modernizate şi căile de acce

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 6 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 5 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 2 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 3 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum o ora
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 5 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Manelistul Dani Mocanu, care l-a promovat pe Nicolae Ciucă, va petrece ani grei de închisoare pentru proxenetism și spălare de bani

Ziare.com acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, care i-a scris o piesă lui Nicolae Ciucă în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2024, a fost condamnat joi, 9 ianuarie, la ani grei de închisoare. Găsit vinovat de proxenetism, dar și de spălare de bani, Mocan

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum 32 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Zelenski face apel la trupele occidentale pentru a „forţa Rusia să facă pace”

Mediafax acum o ora
Volodimir Zelenski s-a întâlnit joi, cu aliaţii Ucrainei în Germania, sub egida Statelor Unite, pentru a discuta despre ajutorul militar, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul cu privire

SUA anunţă un nou ajutor militar de 500 de milioane de dolari pentru Ucraina, înainte de sosirea lui Trump la Casa Albă

HotNews acum 2 ore
SUA au alocat un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de circa 500 de milioane de dolari, a anunțat, joi, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, la reuniunea de la Ramstein a țărilor care susțin Ucraina în războiul cu

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

8°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

11°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°