Undeva în Clisura Dunării, destul de aproape de Moldova Nouă, există o haldă dezafectată plină de steril uscat provenit de la o mină de cupru din zonă, închisă pe la începutul anilor ’90. Știu, o să ziceți că am mai scris despre norul de praf stârnit din haldă de vântul Clisurii și despre metalele grele care se năpustesc peste Moldova Nouă, peste Dunăre și peste granița cu Serbia. Ei bine, în conjunctura protestului oficial al ministrului sârb al Mediului, care reclamă poluarea transfrontalieră, niște români au trecut peste gârlă fix în zona unde ai noștri au dat cu prafuri de metale grele, semn că nu prea ne iese implementarea programelor europene de mediu.
Reperul nostru este Majdanpek, un oraș și o zonă aflate la sud de Dunăre, cam la jumătatea distanței dintre Moldova Nouă și Orșova. Un Google dat de control și o Wikipedia laconică vor să vă convingă că acolo este ditamai zona turistică, unică prin fenomenele carstice și prin peșterile de o frumusețe aparte, chestie – se vede treaba – periclitată de nesimțirea autorităților române care nu au fost capabile, în 20 de ani, să ecologizeze reziduurile provenite din exploatarea cuprului. Dacă nu credeți însă în ce zice Internetul, haideți să vedem ce ne spun românii noștri plecați pe drumul metalelor grele, descoperind surprinzător o imensă gaură în malul sârbilor.
Peisajul este șocant și greu de descris, închipuiți-vă totuși un peisaj selenar dominat de un crater adânc de cîteva sute de metri și cu un diametru de câteva zeci de kilometri, pe fundul căruia se distinge un lac de un albastru ireal. Un localnic care trecea prin acest neant sârbesc călare pe bicicletă i-a lămurit pe turiștii români că acolo nu a căzut meteoritul care a șters de pe fața Pământului dinozaurii. No. În acel loc a fost un munte pitoresc, cu păduri, jivine, oameni, gospodării și multă istorie, cam așa cum e, la noi, Roșia Monta
