Evenimentul, organizat la Tulcea, începe mâine, de la ora 18.00, la Palatul Copiilor din municipiu, acolo unde tulcenii sunt invitaţi la festivitatea de deschidere.
În această seară vei avea parte de un recital al câştigătorului Marelui Premiu al ediţiei precedente, din 2012, Valentin Maleneţchi, de la Liceul Republican de Muzică Ciprian Porumbescu din Chişinău, Republica Moldova. Acesta este coordonat de prof. Tatiana Sviridov.
Vineri şi sâmbătă vor avea lc concursurile, pe instrumente, iar duminică, de la ora 9.00, este programată Gala Laureaţilor. De la ora 10.00 câştigătorii îşi vor primi premiile.
Evenimentul cultural este organizat de Consiliul Judeţean Tulcea, Primăria municipiului Tulcea, Inspectoratul Şcolar Tulcea şi Liceul de Artă George Georgescu din municipiu.
Tradiţie la Tulcea
Concursul a fost organizat, pentru prima dată, în anul 1992, la ideea unui grup de profesori ai Liceului de Artă, din Tulcea. În scurt timp, competiţia muzicală a devenit una dintre cele mai cunoscute şi respectate manifestări culturale din ţară.
An de an, numărul concurenţilor s-a mărit, iar în anul 1995 concursul a devenit internaţional. De-a lungul anilor juriul festivalul de muzică a reunit nume sonore ale muzicii româneşti precum: Vladimir Orlof, Octavian Lazăr Cosma, Dan Buciu, Şerban Dimitrie Soreanu, Grigore Constantinescu, Gheorghe Zamfir, Monica Noveanu, Gabriel Croitoru, Gheorghe Oprea, Delia Pavlovici, Corneliu Solovăstru, Maria Toronciuc, Vasile Ţugui, Eleonora Enăchescu.
Participanţii au aici cadrul unei confruntări reale, iar munca şi talentul le sunt recunoscute prin importante premii.
Concursul de Interpretare „George Georgescu” din Tulcea este astăzi unul de referinţă în peisajul competiţional al muzicii clasice.
Cine a fost George Georgescu