Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rareş şi Ioana au părăsit competiţia „MasterChef“

Publicat in Adevarul, miercuri 15 mai 2013 ·

Lupta pentru marele premiu de 50.000 de euro la „MasterChef“ este tot mai strânsă. Marţi seara, Rareş Burducea şi Ioana Tecsa şi-au dat jos şorţurile, în concurs rămânând doar zece concurenţi.

În urma testului sub presiune, Rareş Burducea a fost primul eliminat al serii. Cei trei chefi au vrut să verifice câte tipuri de carne pot recunoaşte concurenţii, de la pulpă de porc, miel sau ied, la gască, porumbel, burtă de vita şi ton.

Mecanismul a fost simplu: cine a reuşit sa ghicească cele mai multe tipuri de carne a fost salvat şi s-a calificat în etapa următoare. Dacă Nicuşor, crescut la stană, a ghicit foarte multe tipuri de carne, Ana, obişnuită să meargă cu iubitul la vânătoare, nu a ghicit decât trei sortimente.

Cel care a dat greş a fost Rareş care nu a numit decât un fel. „Prost sunt, măi. Nu-mi vine să cred, dar asta e. Mai aveam atâtea de oferit şi… s-a închis. «MasterChef» e un vis, o aspiraţie. O să-mi fie dor“, a zis el cu lacrimi în ochi.

A doua probă a serii a readus în faţa telespectatorilor trei figuri îndrăgite din primul sezon, casnica Andreea Moldovan, Sidia Sissoko şi Bogdan Alexandrescu.

Ei şi-au amintit cu nostalgie de perioada de pregătire din sezonul trecut. Dacă Sissoko a pregătit o ruladă de iepure umplută cu brânză de capra, rucola şi struguri cu reducţie de oţet balsamic şi vin rosu, Dexter a mizat pe un preparat din peşte cu pesto de busuioc cu vanilie, piure de ţelina şi varză roşie, iar Andreea a decis să-i îndulcească pe chefi cu un desert pe bază de lapte.

Apoi, a venit rândul concurenţilor actuali să gătească. Presaţi de timp, mulţi au întâmpinat dificultăţi în a reproduce cele trei preparate, greşind fie mousse-ul de ciocolata, fie crema de lapte. Mihai a rămas fără oale şi şi-a vărsat nervii pe Nicuşor, în timp ce Maria Secrieriu a înteles abia târziu că nu trebuie s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 16 minute
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 9 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 9 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 6 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 5 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 10 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 4 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 3 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°