Deputatul de Valea Jiului Monica Iacob-Ridzi a iniţiat împreună cu mai mulţi deputaţi ai PP-DD un proiect de lege referitor la modificarea unor prevederi legislative privind regimul de colectare a taxei de radio şi televiziune. Documentul a fost depus astăzi (ieri, 15 mai, n.r.) la Camera Deputaţilor.
Iniţiatorii legii consideră că prevederile HG 977/ 2003 şi HG 978/ 2003 privind colectarea obligatorie a taxei prin intermediul furnizorului de energie electrică, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, nu mai este de actualitate. Deputatul Monica Iacob-Ridzi apreciază că atât contextul economic şi social actual, cât şi criza de credibilitate şi managementul defectuos, cu puternice ingerinţe politice, al SRR şi SRTV, dar şi alte motivaţii obiective sunt tot atâtea elemente care susţin propunerea iniţiatorilor privind abrogarea textelor de lege care prevăd obligativitatea achitării acestui tip de taxe.
Astfel, în argumentarea necesităţii adoptării modificărilor legislative propuse, Monica Iacob-Ridzi arată că: obligativitatea de a achita taxa chiar dacă potenţialul beneficiar recepţionează posturile publice în urma încheierii unui abonament cu un operator de cablu. Astfel, aceştia plătesc dublu taxa radio-TV, atât prin factura la curent, cât şi prin contractul încheiat cu un distribuitor de programe; obligativitatea de a achita taxa chiar dacă beneficiarul nu a încheiat un contract cu un operator de cablu-TV. Utilizarea unui aparat TV cu o antenă simplă, de cameră, nu permite recepţionarea tuturor canalelor SRTV, ci doar a posturilor TVR 1 şi TVR 2. Este inechitabil ca persoana ce poate beneficia doar parţial de serviciile SRTV să achite aceeaşi taxă cu cea care poate beneficia de emisia tuturor canalelor; obligativitatea de a achita taxa atât ca persoană fizică, cât şi ca persoană juridică, în situaţia în care persoana fizică este