Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eugenia Șerban, nevoită să-și facă MASECTOMIE, asemeni Angelinei Jolie! Ceva o reține însă!

Publicat in Ziarul Ring, joi 16 mai 2013 ·

Actrița Eugenia Șerban trăiește un adevărat coșmar de când a ales să-și scoată implanturile cu silicon. Nemulțumită de aspectul sânilor ei, artista și-a mărit sânii în urmă cu 14 ani, după ce a născut. Șase ani mai târziu însă, ea a decis să renunțe la implanturi și a suferit o nouă intervenție chirurgicală, de această dată de înlăturare a silicoanelor. Din acel moment viașa ei a devenit un coșmar: sânii i-au fost atinși de necroză, iar singura șansă de a scăpa de această problemă este să facă masectomie.

Cu toate că operație trebuie făcută cât mai repede, Eugenia Șerban este săeriată de gândul unei noi intervenții chirurgicale.

"Atunci când te arzi, sufli şi în iaurt. Când păţeşti asta din cauza unui medic în care ai mare încredere, sufli mai mult. Amân această soluţie fiindcă nu am găsit un medic în care să am încredere. Am medici recomandaţi, dar nu am luat o decizie", a mărturisit actriţa la WOWbiz.

În ciuda acestui lucru, ea este decisă să se opereze până la sfârșitul anului, fiind conștientă de importanța pe care o joacă intervenția chirurgicală în prevenirea apariției cancerului mamar.

"Aveam cam 29 de ani. După o naştere, sânii se mai lasă, de aceea, am apelat la chirurgia estetică. Silicoanele erau perfecte. Puteam să le mai ţin încă 20 de ani. Când m-am operat, eram foarte slabă. Mai târziu, după ce am pus pe mine nişte kilograme, aveam sânii foarte voluminoşi, mă făceau să par prea masivă pe micul ecran şi am făcut o operaţie pentru scoaterea silicoanelor", a povestit Eugenia Şerban în urmă cu câteva luni la Antena 2.

Recent, actrița Angelina Jolie a recunoscut că și-a extirpat ambii sâni pentru a reduce șansele apariției teribilei maladii, ea fiind purtătoarea unei gene care o predispune la cancer.

Vezi și:

Angelina Jolie, decizie CUTREMURĂTOARE: Şi-a EXTIRPAT

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 34 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°