Uneia ca mine, născută la începutul anilor ’80, Ecaterina Teodoroiu nu-i spune nimic; sau prea puţin. Ştiu atât, de la orele de istorie de după Revoluţie: a fost o fată care a luptat în Primul Război Mondial şi care-a murit pe câmpul de bătălie. O eroină, „eroina de la Jiu”.

Mie mi-a rămas în minte mai degrabă Măriuca Zaharia, fetiţa de sub nuc – o altă figură a războiului... Şi-atunci mă-ntreb: ce mai ştim astăzi despre Ecaterina? Ce mai înseamnă personajul acesta, la aproape o sută de ani de la declanşarea primei conflagraţii mondiale?

O scurtă scanare a surselor de informaţie online – căci astăzi nu te mai duci în piaţa publică sau în poiana lui Iocan, ci te-aşezi confortabil, în faţa unui monitor de computer, în marea piaţă de informaţii pe care-o reprezintă internetul – înregistrează, pe lângă repetarea poveştii eroice, a mitului Ecaterinei, numeroase referinţe la şcoli şi mai ales la străzi care îi poartă numele. Pentru slătinenii zilelor noastre, de pildă, Ecaterina Teodoroiu pare să fie mai cu seamă atât: o stradă cu probleme. O ştire de la Olt TV, din octombrie 2012, respiră uşurare, dar stârneşte râsul: „Se asfaltează Ecaterina Teodoroiu”. Ce?! Primim şi informaţii de context: „După o lungă aşteptare, Ecaterina Teodoroiu va fi în sfârşit asfaltată”. Titlul unei alte ştiri, din ianuarie 2013, e şi mai şi: „Ecaterina Teodoroiu, monitorizată”. Se vede treaba că substantivul „stradă” n-a fost necesar; nu-i nimic, înţelegem şi fără.

În Dej, alta-i problema „pe” Ecaterina: se-ntâmplă toată ziua-bună ziua accidente. Cu şoferi neatenţi, cu biciclişti, ba chiar şi cu mirese. Iar autorul ştirilor, acelaşi, înregistrează conştiincios pentru posteritate tot ce se întâmplă pe strada cu pricina. Iată: în august 2011, „două maşini s-au ciocnit pe strada Ecaterina Teodoroiu din Dej, în dreptul terasei Venus”. Într-una dintre maşini, „şoferiţa de aproximat