Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PPDD, Partidul Pietonilor lui Dan Diaconescu. Unde sunt maşinile aleşilor lui DD

Publicat in Ora de Timis, miercuri 15 mai 2013 ·

Într-o vreme când o maşină nu mai este privită ca un lux de mulţi, deputaţii lui Dan Diaconescu preferă statutul de pedestru. Cel puţin potrivit declaraţiilor de avere depuse la preluarea mandatului. Mulţi dintre ei nu posedă niciun automobil, deşi nu ar fi un lux prea mare, dacă e să analizăm veniturile lor. Totuşi, există şi un PPDD-ist care împărtăşeşte gustul lui Diaconescu pentru maşinile de lux, fiind un posesor de Bentley. În schimb, proaspătul lider de grup de la Cameră, Daniel Fenechiu, celebru şi prosper avocat, este şoferul unui model vechi de Dacie, Supernova.

Unele dintre declaraţiile de avere ale deputaţilor PPDD mai mult te încurcă decât să te lămurească asupra averii acestora. În cazul multora nu poţi să nu te întrebi din ce au trăit respectivii înainte ca electoratul să le dea un loc de muncă şi un venit stabil la Camera Deputaţilor. La alţii, te pune pe gânduri pe ce sunt cheltuiţi banii frumoşi pe care îi câştigă din moment ce n-au case, n-au terenuri, n-au maşină. Alţii pot fi suspectaţi de cărpănoşenie din moment ce au venituri mai mult decât decente, dar preferă să conducă nişte rable vechi, dar nu chiar atât de vechi încât să poată fi numite maşini de colecţie.

În prima categorie, îl putem include pe Liviu Codârlă, posesor al unei case şi al unui teren în comuna Ulm din Brăila, dar care nu a menţionat venituri în perioada dinainte de a fi reales deputat. Codârlă a mai fost deputat până în 2008, dar atunci era membru PRM. Luându-ne după declaraţia de avere a deputatului de Diaspora Aurelian Mihai, alegerea în Parlamentul României l-a salvat de la indigenţă. Coproprietar al unei modeste case în Feteşti, fără conturi, fără maşină, fără acţiuni, fără venituri, doar leafa de la Parlament îl ajută pe alesul PPDD să plătească ratele la creditul de 20.000 €, contractat la o bancă madrilenă.

În cazul lui Mario-Ernest Caloianu, decla

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°