Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de familie suceveni salută iniţiativa ministrului Sănătăţii de a relua programul naţional de evaluare a stării de sănătate

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 15 mai 2013 ·

Iniţiativa ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, de a relua programul naţional de evaluare a stării de sănătate a fost apreciată de medicii de familie suceveni, care sunt de părere că programul derulat în anii 2007-2008 ar fi îmbunătăţit calitatea vieţii populaţiei dacă nu ar fi fost întrerupt. Secretarul Colegiului Judeţean al Medicilor, medicul de familie Irina Badrajan, a arătat ieri că populația s-a prezentat în număr mare la doctor, ceea ce a permis identificarea multor persoane bolnave sau expuse la diverse riscuri, mai ales cardiovasculare, de diabet, ciroză şi cancer.

Irina Badrajan a explicat că acest program a facilitat pentru prima dată accesul persoanelor fără probleme de sănătate la o procedură de testare pentru anumite afecțiuni clinic-nemanifeste. Astfel, programul a permis alcătuirea de riscograme pentru persoanele investigate și a conștientizat populaţia că prezentarea periodică la medic este necesară, chiar şi în lipsa unor simptome de boală.

Secretarul Colegiului Judeţean al Medicilor a subliniat că, din punctul de vedere al medicilor de familie, programul naţional de evaluare a stării de sănătate a însemnat un moment de cotitură, întrucât angrenarea lor în program, cu furnizarea infrastructurii necesare - laptop, imprimantă, licență soft - a grăbit modernizarea cabinetelor şi informatizarea în medicina primară şi a deschis calea alcătuirii unor baze impresionante de date medicale la nivelul cabinetelor medicilor de familie, date care astăzi stau la baza informatizării sistemului sanitar. Mai mult, programul naţional de evaluare a stării de sănătate a accentuat legătura între medicul de familie și pacientul său şi a evidenţiat importanța profilaxiei în activitatea medicului, prin monitorizarea pacienților cu afecțiuni cronice.

Populaţia, expusă îmbolnăvirilor din cauza excesului de sare, grăsimi saturate şi alco

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 53 minute
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 14 minute
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum o ora
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 54 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiator al constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş a primit interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean

G4Media acum 59 minute
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, afirmă că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani. Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrulu

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 5 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 2 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum 2 ore
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 5 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/14°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°