Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce investiţii inutile a mai făcut primăria mea...

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 15 mai 2013 ·

Primarii foşti şi actuali ai Craiovei se întrec în investiţii fabuloase, aducătoare de voturi, dar care se dovedesc până la urmă doar nişte chixuri pe bani publici.

Zeci de milioane de euro, bani europeni sau din bugetul local, s-au cheltuit în ultimii ani de administraţia locală craioveană pe investiţii inutile. E vorba, în general, de lucrări făcute doar pentru a se cheltui banii publici, chiar dacă, ulterior, construcţiile sau achiziţiile respective n-au avut nici o utilizare.

Strada Râului

Dacă ar fi să trecem în revistă investiţiile de amploare făcute fără cap de municipalitatea craioveană în ultimul deceniu, ar trebui să începem cu bulevardul Râului. Pe vremea primarului Vasile Bulucea, acest bulevard a fost reabilitat cu fonduri din bugetul oraşului, dar şi de la Ministerul Transporturilor. Asfaltarea acestei artere importante a Craiovei a costat la vremea respectivă aproape două milioane de euro. Mândru de reuşita lui, Bulucea a inaugurat de vreo patru ori respectivul bulevard. Doar că strada respectivă avea o mare hibă: îi lipsea... canalizarea!

Problema a ieşit la iveală în momentul în care trebuia implementat cu fonduri PHARE un proiect de modernizare a canalizării oraşului şi separarea apelor menajere (care trebuia epurate) de apele pluviale (ce pot fi deversate neepurate, direct în Jiu). Casetat aproape în întregime de Bulucea, canalul de pe mijlocul străzii Râului avea regim de colector pluvial. Drept urmare, trebuia construit alt canal colector pentru apele menajere, chiar pe sub proaspăt reabilitatul bulevard.

„Nu sparg bulevardul! Cum să-l sparg? Păi, am băgat 45 de miliarde (de lei vechi - n.r.) acolo! Avem un canal, acolo se varsă toate apele uzate“, spunea la acea vreme Vasile Bulucea.

„Uniunea Europeană este foarte clară din acest punct de vedere: apele pluviale nu trebuie amestecate cu cele me

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 53 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 53 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 50 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 38 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul gălățean acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupr

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 51 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°