1.100 de copii de gimnaziu şi mai bine de 650 de şcolari din clasele I-IV din judeţul Dolj au renunţat să mai frecventeze cursurile unităților de învățământ la care erau înscrişi în perioada 2011-2012. Alte câteva sute sunt în aceeaşi situaţie şi anul acesta. Şi fenomenul ia amploare la vârste fragede, atingând chiar şi unităţi şcolare de prestigiu. Ce se întâmplă cu elevii care renunţă la studii şi care sunt efectele abandonului pe termen lung sunt întrebări la care am încercat să răspundem cu ajutorul celor implicaţi.
Din experienţa cadrelor didactice, abandonul şcolar nu apare brusc, ci este anunţat la început printr-un absenteism accentuat. Aşa se întâmplă atât în mediul urban, cât şi în cel rural. La Ghidici, l-am întâlnit pe Elvis D., unul dintre elevii Şcolii Gimnaziale din comună, care are deja multe absenţe. Copilul este doar în clasa a V-a. Nu are mai mult de 11 ani. A început să piardă gustul pentru învăţătură odată ce pe lângă grija pentru şcoală a început să fie solicitat şi la activităţile în gospodărie. Familia sa nu are un venit care să-i asigure un trai decent.
„Banii provin din alocaţii, dar nu sunt suficienţi. Pentru a mânca, mergem la pădure şi scoatem buturogi“, spune tatăl copilului. Familia se bazează foarte mult pe sprijinul băiatului deoarece tatăl său a suferit un accident în urmă cu câţiva ani. „În Spania, am avut un accident rutier şi am fost operat la picior, mi-au pus tijă ca să mă salveze. Nu mai pot să fac mare efort, aşa că am nevoie de sprijin“, precizează părintele. Tatăl lui Elvis susţine că nu-l va retrage pe micuţ de la şcoală. Absenţele l-au lăsat în urmă cu materia şi este greu de recuperat.
Absenţele scad promovabilitatea
Elvis nu este un caz singular. Aşa s-a întâmplat şi cu altă elevă, Liliana, care locuieşte în apropierea lui. În urmă cu un an şi ea a început să lipsească de la